Cât a costat aducerea cu elicopterul la București a senatorului PSD Suceava, care acuza dureri de burtă

Redacția IMPACT 05.06.2019, 12:49
Cât a costat aducerea cu elicopterul la București a senatorului PSD Suceava, care acuza dureri de burtă

Senatorul PSD Suceava, Virginel Iordache, a fost adus cu elicopterul la București, după ce a acuzat dureri de burtă. El i-a amenințat pe medicii suceveni și a cerut, de urgență, transferul cu elicopterul, deși a fost diagnosticat doar cu o enteroviroză.

Senatorul PSD Suceava, Virginel Iordache, s-a simțit rău în data de 13 mai. El s-a prezentat atunci la spitalul din Suceava, unde a acuzat dureri de burtă, febră mare, dureri de cap, amețeală și diaree.

Deși medicii care l-au luat pentru prima dată în primire nu recomandau acest lucru, parlamentarul a cerut, în mod expres, să fie transportat cu elicopterul la București. Presa locală scria, la acea vreme, că decizia de a-l aduce cu elicopterul în Capitală pe senatorul PSD Virginel Iordache a fost luată de medicii suceveni „sub presiune și sub amenințări”.

Însuși directorul spitalului declara că parlamentarul „a țipat la toată lumea”, a amenințat și a cerut să fie transferat. El a refuzat să fie luat cu ambulanța.

Tupeu pe bani publici: cât a costat transferul cu elicopterul pentru senatorul PSD Suceava

La presiunile și amenințările senatorului PSD Suceava, medicul responsabil a luat decizia de a solicita preluarea cu un elicopter SMURD. Deși era diagnosticat cu enteroviroză, parlamentarul a fost urcat în elicopter și transportat spre Capitală.

Transportul de la Suceava la București a costat nu mai puțin de…4.400 de euro, arată Departamentul pentru Situații de Urgență, la solicitarea Mediafax.

„Costul estimativ al unei ore de zbor cu elicopterul echipat medical este de 1.100 de euro. Durata zborului pentru transfer pe traseul Iași-Suceava-București-Iași a fost de 4 ore și 18 minute. Echipajul medical a fost alcătuit dintr-un medic și un asistent”

Departamentul pentru Situații de Urgență

Cine a luat decizia de a-l transfera pe senator la București

Legea spune că solicitările de transfer cu elicopterul, în acest caz din județul Suceava, sunt transmise către dispeceratul UPU-SMURD din cadrul Centrului Municipal Integrat pentru Situații de Urgență.

Persoana căreia îi revine întreaga responsabilitate de a informa cu privire la starea pacientului, pentru justificarea transferului aerian, este medicul care face solicitarea.

„După aceasta, medicul din dispecerat stabilește daca un caz poate fi transferat pe cale aeriană, după informarea prealabilă medicului șef UPU-SMURD, iar întreg dosarul cazului este transmis către Punctul de Operare Aeromedicală care poate efectua misiunea”

Departamentul pentru Situații de Urgență

Senatorul PSD Suceava se apăra, pe Facebook, la acea vreme și insista că transferul cu elicopterul este justificat. El se plângea că a fost acuzat „de tot felul de netrebnicii”.

Urmăriți Impact.ro și pe