Vacanța pe litoralul românesc este mai scumpă de la un an la altul, iar prețurile mari se simt mai ales în nordul litoralului. Nu doar pentru mâncare, cazare și șezlonguri turiștii trebuie să scoată bani mulți din buzunare, ci și pentru locurile de parcare. Așa se face că un loc de parcare în stațiunea Năvodari a ajuns să coste, pe oră, cât o noapte de cazare în aceeași stațiune.
Găsirea unui loc de parcare poate fi o adevărată aventură pentru turiștii veniți la mare și care nu au parcarea asigurată la hotel sau la unitatea unde s-au cazat. Tocmai din acest motiv, mulți speculează și ajung să ceară prețuri exorbitante turiștilor care ocupă un loc în incinta parcărilor private.
Este și exemplul unui dezvoltator din stațiunea Năvodari. Acesta deține blocuri cu apartamente pe care le închiriază turiștilor, dar are amenajate și parcări, la fiecare imobil. Cei care vor să parcheze mașina pe unul dintre locurile aferente blocurilor trebuie să scoată din buzunar nici mai mult, nici mai puțin decât 500 de lei pe oră, potrivit presei locale din Constanța.
În timp ce pe unii i-a scandalizat prețul astronomic, alții au spus că este vorba, probabil, despre o strategie pentru a-i descuraja pe oameni să parcheze pe locurile destinate blocurilor, astfel încât acolo să poată parca turiștii care au închiriat un apartament în imobilele respective.
Nu doar prețul parcării i-a uimit pe turiștii din Mamaia Nord-Năvodari, ci și suma pe care trebuie să o scoată din buzunar pentru a sta pe cearșaf, la malul mării. Dacă pentru un șezlong trebuie să plătești câteva zeci de lei pe zi, ei bine și statul pe cearșaf s-a transformat într-un lux pentru cei care vizitează un anumit sector de plajă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Administratorul unui sector privat de plajă din Năvodari a decis să scoată la închiriat fâșia de nisip din fața primului rând de șezlonguri de pe plaja pe care o administrează. Acea zonă ar fi destinată turiștilor care vor să stea direct pe cearșaf, nu pe șezlong, iar locurile se închiriază cu nu mai puțin de 200 de lei pe zi, în intervalul orar 08:30-20:00.
Astfel că pentru suma de 200 de lei turistul poate beneficia doar de cearșaf, dar nu și de o umbrelă, iar cearșaful poate să aibă dimensiunea de maximum 1,4 x 2 metri. Nici cei care optează pentru șezlonguri nu scapă cu mult mai ieftin. Aceștia vor avea de achitat pentru două șezlonguri cu umbrelă suma de 150 lei în primul rând, 120 de lei în al doilea rând și 100 de lei în al treilea rând. Prețurile sunt valabile pentru plaja Marina Surf, despre care s-a aflat ulterior că este asociată cu un complex imobiliar de lux din Năvodari, localizat la granița cu Mamaia Nord.