Câștigul salarial scade, inflația crește. Cifrele oficiale, publicate de INS

Mihnea Tălău 12.07.2022, 13:15
Câștigul salarial scade, inflația crește. Cifrele oficiale, publicate de INS

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunțat marți că în luna mai, câştigul salarial mediu brut a fost 6.358 lei, cu 85 lei (-1,3%) mai mic decât în luna aprilie, in timp ce câştigul salarial mediu net a fost 3.928 lei, în scădere cu 39 lei (-1%).

Cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu net

Cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (9.178 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.120 lei).

Prin comparație cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,5%.

Raportat la evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 98,3% în luna mai 2022 faţă de luna mai 2021. Indicele câştigului salarial real a fost 97,8% în luna mai 2022 faţă de luna aprilie 2022.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 222,6%, cu 4,9 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna aprilie 2022, scrie Agerpres.

Conform datelor INS, în luna mai 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut
ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cine sunt românii care vor primi de acum cu 75% în plus la salariu pentru muncă suplimentară

Sectoarele în care s-au înregistrat cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 19,2% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 17,8% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 15,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

Totodată, scăderi între 6,5% şi 11% s-au înregistrat în telecomunicaţii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale
fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii.

Scăderi între 3% şi 6% s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, transporturi pe apă, industria metalurgică, alte activităţi extractive, fabricarea băuturilor, activităţi de poştă şi de curier, tranzacţii imobiliare, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de editare.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie 2022 au fost determinate de acordarea de premii ocazionale (prime anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 26,6% în fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 15,4% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 2% şi 5% în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, alte activităţi industriale n.c.a., transporturi aeriene.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă), în învăţământ (+11,6%), respectiv în administraţia publică (+3,1%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-1%).

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...