„Casa lui Iisus”, scoasă la suprafață. Specialiștii sunt siguri de asta. Primele imagini

Andreea Bisinicu 24.11.2020, 13:24

Incredibil, dar adevărat. „Casa lui Iisus”, scoasă la suprafață. Specialiștii sunt siguri de asta. Iată primele imagini cu faimosul monument.

„Casa lui Iisus”, scoasă la suprafață. Cum arată locuința în care ar fi copilărit Hristos

Să fie aceasta locuința în care a copilărit Mântuitorul? Un cercetător britanic susține că a făcut una dintre cele mai mari descoperiri din istoria civilizației. Mai exact, profesorul Ken Dark susține că a excavat casa în care a copilărit nimeni altul decât Iisus Hristos. Arheologul de la Universitatea din Reading a petrecut 14 ani studiind rămășițele unei locuințe din secolul I sub „Mănăstirea Surorilor din Nazaret” din Israel.

Locuința din piatră și mortar a fost descoperită pentru prima dată în anii 1880. Potrivit studiilor, aceasta a fost parțial tăiată pe un deal de calcar, de către un meșter priceput despre care se bănuiește că ar fi fost chiar Iosif, tatăl pământean al Mântuitorului. Călugărițele de la mănăstire au făcut săpături până în anii 30, în speranța că au găsit, într-adevăr, casa copilăriei lui Iisus Hristos, pe baza afirmației unui renumit cărturar biblic Victor Guérin în 1888, dar nu au găsit niciodată dovezi în acest sens.

Cum arata „casa lui Iisus”, locuinta in care se spune ca ar fi copilarit Hristos
Cum arata „casa lui Iisus”, locuinta in care se spune ca ar fi copilarit Hristos

Locuința a fost descoperită, prima dată, în anul 1880

Între 1936 și 1964, un preot iezuit s-a ocupat de excavări. Proiectul a fost lăsat în paragină până în 2006, când profesorul Ken Dark a preluat frâiele operațiunii, determinat să găsească, într-un final, casa părintească a lui Iisus. În 2015, pe baza constatărilor inițiale ale sitului, arheologul a publicat un articol în care spunea că locuința din piatră descoperită ar putea fi cea în care au locuit părinții lui Iisus, Fecioara Maria și Iosif . După o analiză ulterioară, omul de știință a confirmat că locuința datează din secolul I și că ar putea fi „casa lui Iisus”. Se știe că Iosif a fost tâmplar, dar în Noul Testament a fost menționat și ca tekton, un meșter iscusit, care construiește. Locuința era probabil o casă în curte, cu camere de zi și depozite lângă o curte și o terasă pe acoperiș pentru activități domestice exterioare. Primele imagini cu monumentul sunt impresionante.

„Cinci ani de cercetare intensivă asupra datelor din teren au consolidat dovezile bisericilor din secolul I, IV și V, aruncând o nouă lumină asupra lor. Este clar că oricine a construit casa avea o foarte bună înțelegere a prelucrării pietrei. Acest lucru ar fi, cu siguranță, în concordanță cu ceea ce ne-am putea aștepta de la casa unui tekton (termenul folosit pentru Iosif în Evanghelii) care, deși tradus de obicei ca tâmplar, înseamnă de fapt un meșter asociat cu construirea.”, a declarat profesorul Dark pentru Daily Mail.

Cum arata „casa lui Iisus”, locuinta in care se spune ca ar fi copilarit Hristos
Cum arata „casa lui Iisus”, locuinta in care se spune ca ar fi copilarit Hristos

„Casa lui Iisus” ar fi fost construită chiar de Iosif, tatăl pământean al lui Hristos

Lucrările din secolul XXI au „reinterpretat complet și datat din nou situl” și au fost identificate noi caracteristici arheologice, inclusiv ziduri. O scară tăiată în stâncă, lângă unul dintre pereți, ducea la o cameră de la al doilea etaj, în timp ce o ușă era păstrată între aceeași cameră și o alta mai mică. Structura avea o pardoseală de cretă comprimată și a fost găsită cu fragmente de ceramică și vase de calcar. Profesorul Dark spune că, deși nimic nu poate dovedi cu certitudine că aceasta este, într-adevăr, casa în care a copilărit Iisus Hristos, dovezile găsite cresc probabilitățile pe zi ce trece.
„Scara a fost construită cu pricepere folosind o parte dintr-o peșteră naturală și o altă parte a peșterii a fost folosită pentru a susține tavanul camerei. Aceste caracteristici arată că oricine a construit camera a avut o bună cunoaștere a proprietăților pietrei locale și a modului de lucru”, a adăugat profesorul Dark.
Urmăriți Impact.ro și pe