Editorial

Casa Isărescu recomandă. Stagflația din tei

Mihnea Tălău 13.05.2022, 15:55
Casa Isărescu recomandă. Stagflația din tei

Sincer, întrece toate așteptările faptul că guvernatorul Băncii României, veșnicul Mugur Isărescu, a ajuns să se ocupe cu reclama la ceaiul de tei. Cu cuvintele domniei sale aflăm că trebuie să bem ceaiul recomandat pentru a fi calmi, chiar dacă suntem pauperi și nu me mai ajung banii nici pentru utilități.

„Mai bem câte un ceai”

Dar, lucrând cu materialul clientului am înțeles din declarațiile sale că deși suntem săraci și ne ducem traiul amărât de pe o zi pe alta, că „agitația e caracteristică perioadelor de criză. Nu ne strică mai mult calm. Mai bem câte un ceai de tei“.

Pai domnu’ guvernator, mai potrivită ar fi promovarea vinurilor de la Casa Isărescu, o crâmpoșie de Drăgășani, sau alte soiuri din Crama matale. Așa ar mai uita românul de politica monetară, genială de altfel, pe care o impui la BNR. După un vin bun și într-o cantitate suficientă, mai uiți de problemele cotidiene, de lipsa banilor, de inflație, de leul jigărit, de perspectiva tot mai îndepărtată a trecerii la euro.

Numai că, în ultimele zile, odată cu inflația si cu creșterea galopantă a prețurilor la orice și licoarea bahică produsă de Casa Isărescu și-a mărit prețul, respectând tendința curbei inflaționiste, cum se alintă cu cuvinte pompoase experții în politici monetare.

Ceaiul de tei te calmează, spun medicii și mai nou și Isărescu. Dar, nu ni s-a spus cum, doar cu calm, putem plăti dintr-un salariu mic toate cheltuielile cotidiene.

Ingredientul secret care se pune în ceai. Îi dă un gust deosebit, nu o să-l mai bei cu lămâie sau miere

De ce nu se mai ridică economia

Tot ce știam până acum s-a inversat. Îl percepeam pe Isărescu drept un absolvent merituos al facultății cu bilă din Piața Romană, economistul care ține România pe linia de plutire și fost premier respectat. Dar iată că acum, la CV-ul său stufos se poate adăugă și competența de specialist în medicina naturistă. Nu mai durează mult și vom afla din gura sa și efectele benefice ale rostopascăi asupra lipsei banilor.

Ce a ascuns însă Mugur Isărescu este faptul că în urma consumului excesiv de ceai de tei, nu se mai ridică… economia. Cel puțin asta susțin batrânii, alți specialiști în ceaiuri.

Până și președintele Iohannis a rămas mut, cu crosa în mână, în urma declarației isăresciene. El a afirmat, tit cu materialul clientului, după lecția de ceai că „probabil acolo sunt mai mulți tei în parc și se bea mai mult”. Nu știm încă, dacă s-a referit la ceai sau la crâmpoșie.

Rămâne de băut, cu voioșie.

Urmăriți Impact.ro și pe