Carmen Tănase a dat agitația din București pe tihna unei vieți la țară. Actrița a făcut această schimbare în urmă cu câțiva ani, când și-a cumpărat o casă cu curte. Implicată în multe proiecte, ea face zilnic naveta spre Capitală, unde are filmări pentru serialul “Clanul”, care se difuzează la Pro TV, duminica, de la ora 20.00, și joacă în mai multe piese de teatru. Deși se simțea mult mai bine în postura de „copilot”, Carmen Tănase ne-a spus, în interviul exclusiv acordat pentru Impact.ro, că a reluat șofatul după o pauză de mai bine de 20 de ani.
Carmen Tănase are o memorie brici, care o ajută să jongleze cu ușurință cu proiectele de teatru sau de film. O singură dată a întâmpinat o problemă pe scenă, într-un spectacol, când nu își amintea replica, însă a fost salvată rapid de Elvira Deatcu, colega și prietena ei, iar momentul a trecut neobservat de publicul spectator.
Impact: Jucați în serialul „Clanul” de la Pro TV, dar la teatru, unde vă vedem?
Carmen Tănase: În multe spectacole. La Odeon în „Virginia Woolf”, apoi cu compania de teatru Cortina AG joc în “Gaițele”, “Ce avem noi aici?”, “Totul se transformă”. Acum pregătesc un spectacol la Teatrul Luceafărul cu Gelu Colceag, cu Emilia Popescu, Anca Dumitra și Mircea Rusu și apoi încă un spectacol tot la Cortina AG cu Lia Bugnar. E de muncă.
Cum reușiți să jonglați în atâtea proiecte și să nu încurcați replicile?
E antrenată memoria. Sunt vreo 40 și ceva de ani de când fac meseria asta. Numai asta fac, adică e normal.
Dar la începuturi, ați avut momente pe scenă în care să nu vă amintiți vreo replică?
Am avut o dată, dar culmea am avut cu un spectacol pe care îl jucam de 15 ani. Pur și simplu am avut negru, eu nu știu să lucrez cu sufleur, eu nu lucrez cu sufleurul și m-am pierdut. Fiindcă am meciuri în picioare, eram cu Elvira Deatcu pe scenă, am făcut ochii mari la ea, ea și-a dat seama că se întâmplă ceva. A zis ea un cuvânt și apoi m-am legat, dar s-a întâmplat o dată sau de două ori, nu mi se întâmplă des, pentru că învăț textul logic, nu îl învăț cuvânt cu cuvânt. Atunci a fost chiar negru, blank, parcă eram în altă zonă. Dar, în general, dacă nu îmi vine un cuvânt, îl înlocuiesc cu altul, pentru că știu ideea.
Cum este viața departe de agitația din Capitală? Nu vă e greu să faceți naveta?
Nu mi-e greu să fac naveta, am reluat condusul după 20 și ceva de ani. Nu mi-e foarte la îndemână, eu am lăsat condusul că nu mi-era la îndemână și acum a trebuit să-l reiau, din păcate, că mie îmi place să stau în dreapta așa și să nu am nicio responsabilitate. Dar nu am ce să fac, am reluat. Mă mai ajută un prieten de-al nostru și mă duce și mă aduce el, când nu, este fiul meu care mă mai duce și mă mai aduce. Nu mi-e greu cu naveta, mai ales că eu mă întorc noaptea acasă când e drumul liber, în 40 de minute sunt acasă, nu am nicio problemă. Stau într-un loc frumos cu aer curat, unde nu e agitația orașului și mizerie. Eu iubesc Bucureștiul foarte mult, aici mi-am trăit tinerețea și clipele frumoase din viața mea, dar acum orașul arată foarte rău. Fiind păstorit de niște incompetenți arată foarte rău și nu mă prea mai leagă multe lucruri de București decât meseria, dar vin des, aproape în fiecare zi.
După pauza de șofat, cum v-ați readaptat la trafic?
Groaznic! A fost ceva de parcă nu aș fi condus în viața mea! Când am pus prima dată mâna pe volan, a fost ceva groaznic, am și urcat într-un tanc de mașină, eu am avut o mașină normală. Într-o mașină mare am zis: n-o să reușesc niciodată să fac asta, am reușit! Nu intru cu mașina în București decât foarte rar, las mașina pe șoseaua Chitilei sau la benzinăria de la Podul Constanța și apoi iau taxiul, nu intru pentru că nu am efectiv unde să pun mașina, nu am unde să parchez și nici nu vreau să-i dau lu’ ăsta bani aiurea în tramvai, așa că drumul meu de la Chitila și până acasă este drept, este ok.