Carmen Tănase a fost nevoită să își ducă mama la spital. Greșeala pe care a făcut-o femeia

Andrei Simion 01.12.2022, 09:59
Carmen Tănase a fost nevoită să își ducă mama la spital. Greșeala pe care a făcut-o femeia

Carmen Tănase a fost nevoită să își ducă mama la spital. O persoană apropiată familiei actriței a dezvăluit ce greșeală a făcut femeia în vârstă de 90 de ani, astfel încât a ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale.

Motivul pentru care Carmen Tănase și-a dus mama la spital

Mama actriței a ajuns la spital în cursul serii de ieri, iar medicii au diagnosticat-o cu pneumonie. Carmen Tănase, care a rămas în inimile telespectatorilor, cu rolul Flăcărica, din telenovela „Inimă de țigan”, și care în prezent joacă în serialul „Clanul”, de la Pro TV, a renunțat la tot ce avea în program ca să fie alături de mama ei.

„Și la această vârstă, mama lui Carmen obișnuiește să doarmă numai cu ferestrele deschise, indiferent de vreme. Probabil că, din acest motiv, a făcut și pneumonie, mereu răcește. Doamna Carmen e cu ea la spital”, a spus o persoană apropiată de familia actriței, conform Playtech Știri.

Cui îi datorează Carmen Tănase succesul său ca actriță. „A fost profesoara mea și omul meu de suflet”. VIDEO EXCLUSIV
Carmen Tănase

De ce a ales Carmen Tănase să se mute la țară

Carmen Tănase locuiește la țară, de mai bine de un an, alături de mama și de fiul ei. Actrița a povestit că a făcut acest pa deoarece a vrut să scape de „mizeria” din Capitală și să respire aer curat, iar acum are o curte mare, așa cum și-a dorit.

Actrița Carmen Tănase, care face drumuri dese în Capitală, datorită activității sale, a povestit la un moment dat că în curtea ei trăiesc trei câini și 10 pisici, care vin să doarmă lângă ea.

Carmen Tănase a povestit că îi este dor de personajul Flăcărica și că a păstrat legătura cu actrițele mai tinere din telenovela „Inimă de țigan”, acestea spunându-i și în prezent „mămica”. Artista a menționat că deși nu prea i-a mai văzut pe foștii ei colegi, obișnuiește să vorbească cu ei prin mesaje.

Urmăriți Impact.ro și pe