Carmen Dan, șefa de la „Ministerul Șpăgilor Interne” se dezlănțuie: Cine scandează și fluieră PSD riscă să fie anchetat

Un nou avertisment de la doamna ministru de Interne Carmen Dan. Într-o conferință de presă susținută la Oradea, șefa de la „Ministerul Șpăgilor Interne” i-a amenințat pe cei care tulbură mitingurile PSD din țară.

Carmen Dan a spus că autorităţile studiază filmările din timpul acțiunilor de protest organizate săptămâna trecută la Iași și Galați. Scopul: să reclame situația la parchet, dacă vor fi observate „fapte penale”.

„În acest moment, structurile de poliţie şi structurile de jandarmerie, cele care au intervenit, fac o evaluare serioasă, vizualizează imagini şi identifică persoane pentru a putea face ceea ce dispune inclusiv codul penal. Vor face demersul legal de a se sesiza din oficiu, de a sesiza parchetul competent(…).”Carmen Dan

Șefa de la Interne e nemulțumită că actuala campanie electorală ar fi prea agresivă. Doamna ministru subliniază „din anii ’90 nu au mai fost cazuri în care să întâlnim manifestaţii şi contramanifestaţii în acelaşi loc”.

„Asistăm la acutizarea unor atitudini agresive şi faptul acesta ne determină şi pe noi să tratăm cu toată exigenţa aceste abordări şi vreau să anunţ că vom fi foarte hotărâţi să sesizăm orice încălcare a legii de fiecare dată când vom constata că am depăşit acest plan al exprimării într-un mod civilizat, autorizat şi legal. Am solicitat rigoare în aplicarea legii, transparenţă şi exigenţă tuturor structurilor din minister care au competenţe în planul ordinii publice.” Carmen Dan

Pe cine dă vina Carmen Dan pentru „campania agresivă”

Ministrul de Interne apreciază că există partide care încurajează „violenţa verbală” și mișcările de contestare în stradă. Astfel, nuclee de activiști încearcă să îi împiedice pe simpatizanții PSD să participe la acțiuni de campanie, mai spune Carmen Dan.

„Aş putea spune chiar că, dacă facem o analiză, o să constatăm că din anii ’90 nu au mai fost cazuri în care să întâlnim manifestaţii şi contramanifestaţii în acelaşi loc. Iar acest lucuru l-a avut în vedere şi legiuitorul când a dispus modul de organizare a acestor adunări publice. Eu vreau să fac un apel, să conştientizeze cei care gândesc că în acest fel se pot manifesta, că de la violenţă verbală la violenţă fizică este doar un pas, iar noi nu avem de gând, sub nicio formă, să încurajăm sub nicio formă lucrul acesta.” Carmen Dan

Șefa de la Interne a amintit că legea interzice manifestațiile simultane. Astfel, în timpul mitingurilor PSD nu ar trebui să aibă loc – în aceeași zonă – alte acțiuni publice.