Cariera Simonei Halep, la un pas de dezastru. Scenariul lansat de un specialist: șansele să scape de suspendare sunt „minime spre zero”

Badea Violeta 27.10.2022, 13:02

Veste proastă pentru Simona Halep! Un specialist este de părere că sportiva are șanse minime să scape de suspendare după ce a fost prinsă dopată cu Roxadustat. Acesta a oferit, de curând, un interviu în care a explicat pe larg toate detaliile legate de cazul celebrei jucătoare de tenis.

Un specialist crede că Simona Halep nu poate scăpa de suspendare

După ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022, Simona Halep a fost suspendată temporar de către Agenția Internațională de Integritate în Tenis. Celebra sportivă este susținută de foarte multă lume atât din țară, cât și din străinătate, nu toți, însă, sunt de părere că jucătoarea va reuși să scape.

Dorel Tocitu, doctor în biochimia efortului de înaltă performanță și șeful serviciului de Biochimie și Tehnologia Antrenamentului la Institutul Național pentru Cercetare în Sport, a vorbit, de curând, despre cazul fostului lider mondial.

Specialistul a spus clar că Simona Halep are șanse minime să scape de suspendare, potrivit Playsport. Ulterior, el a explicat și de ce crede acest lucru, dar și care ar fi salvarea jucătoarei de tenis.

Aceasta ar implica invocarea unui „viciu de procedură”, dar, potrivit lui Dorel Tocitu, echipa româncei ar fi ratat deja momentul potrivit pentru acest lucru.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Citește și Asul din mânecă al Simonei Halep. Omul-cheie care o poate ajuta să iasă din scandalul dopajului!

Simona Halep 1
Simona Halep

Cum ar putea scăpa de suspendare Simona Halep

Dorel Tocitu a explicat că, după ce a fost suspendată pentru dopaj, Simona Halep mai poate să facă un singur lucru. Să răspundă în fața comisiei la întrebarea cum a ajuns substanța în corpul ei.

Iar aici totul depinde de abilitatea cu care va formula discursul. De asemenea, specialistul a mai precizat că sportiva ar mai fi avut o cale de salvare, însă echipa ei s-a grăbit și a luat decizia greșită.

„Istoria cazurilor ne arată că, după ce au cerut proba B, foarte puțini sportivi au obținut rezultat contrar probei A. E un prim pas greșit făcut de echipa lui Halep.

Când tehnologia de depistare e atât de ridicată, nimeni nu și-ar compormite numele cu un verdict pozitiv în dreptul unui nume așa de mare din sportul mondial.

Când au zis că e proba pozitivă, vă asigur că au folosit numeroase aparate și mulți oameni au lucrat la caz. Singurul lucru cu care se mai poate spera la ceva era pe procedură.

Niște chichițe formidabile. Cine a participat la proba B, ar fi trebuit să vadă dacă poate să speculeze câteva detalii. De exemplu, dacă regulamentul spune că formularul trebuie completat cu pastă neagră și e folosit un pix albastru, cere invalidare!

Sau dacă ai scris data cu caractere romane în loc de arabe, la fel! Am dat niște situații ipotetice”, a precizat expertul pentru sursa menționată mai sus.

Citește și Andreea Răducan, prima reacție în scandalul dopajului Simonei Halep. „Uneori în viață poți plăti pentru greșelile altora”!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...