Care sunt regulile pe care trebuie să le respecți când mergi la mall. Ce trebuie să faci în cabina de probă

Raluca Juncu 17.06.2020, 15:19

Ministerul Sănătății a semnat marți ordinul care include prevederile pe care românii trebuie să le respecte atunci când se află într-un centru comercial. Pe lângă purtarea măștilor care este deja o condiție obligatorie pentru toate spațiile publice închise, documentul stabilește mai multe măsuri specifice pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, inclusiv pentru intrarea la cabinele de probă.

Noi măsuri introduse de Ministerul Sănătății în mall-uri

În contextul în care centrele comerciale s-au redeschis, începând cu 15 iunie, Nelu Tătaru a semnat marți un ordin de ministru prin care stabilește măsuri specifice pentru activitățile desfășurate operatorii economici în aceste spații. La intrarea în mall-uri se va lua temperatura fiecărei persoane și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptomele bolii COVID-19 (tuse, strănut, rinoree etc.).

Angajații centrelor comerciale vor lua temperatura fiecărui client care dorește să intre în mall. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Angajații centrelor comerciale vor lua temperatura fiecărui client care dorește să intre în mall. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Masca (fie medicală, fie non-medicală) rămâne în continuare un accesoriu indispensabil, atât pentru angajații din mall-uri, cât și pentru clienți, atât în spațiile comune din centrul comercial, cât și în interiorul magazinelor. Pentru menținerea distanței sociale se vor afișa marcaje orientative în lifturi, scări rulante și în zonele de circulație.

„Accesul clienților în cadrul centrelor comerciale tip mall se va realiza astfel încât să se asigure distanţarea fizică (numărul maxim de persoane va fi calculat în functie de suprafaţa centrului commercial, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 7 mp/ persoană)”, se arată în comunicatul de presă de la Ministerul Sănătății.

Important de precizat este că locurile de joacă pentru copii din cadrul centrelor comerciale rămân închise, la fel și sălile de cinema și cele de jocuri.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ce trebuie să faci la cabină de probă?

În cadrul magazinelor de îmbrăcăminte, Ministerul Sănătății introduce noi măsuri. Timpul de acces în cabina de probă se va reduce considerabil și asta pentru că accesul va fi permis cu maximum trei articole vestimentare ce urmează să fie probate. Accesul în cabina de probă se va permite doar unei singure persoane. Pentru a se asigura o bună ventilație a cabinelor de probă, perdeaua sau ușa acestora va rămâne deschisă când nu este folosită cabina.

Alte măsuri implementate în mall-uri, odată cu redeschiderea mall-urilor

  • „Instalarea de dispensere cu produse biocide avizate/autorizate pentru dezinfecția mâinilor în toate zonele de acces în centrul comercial, comune din interiorul centrelor comerciale (holurile principale ale clădirii, lifturi, coridoare, scari, etc.)”
  • „Dezinfectarea frecventă a caselor de marcat și POS-urilor cu dezinfectanți avizați/autorizați, precum și încurajarea plăților cu cardul”.

Sursa galerie foto: pixabay.com

Urmăriți Impact.ro și pe