Care sunt mașinile cele mai ușor de vândut în România. Dacia Logan nu prinde top cinci

Ana Anitoiu 27.09.2021, 16:33
Care sunt mașinile cele mai ușor de vândut în România. Dacia Logan nu prinde top cinci

Rezultatele unui studiu referitor la piața din 2021 a autoturismelor din țară au arătat care sunt mașinile cele mai ușor de vândut în România. În ciuda popularității sale, Dacia Logan nu intră în top cinci.

Motivul pentru care Dacia Logan nu se află în top 5

Potrivit studiului realizat de carVertical, platforma internațională de verificare a istoricului unei mașini, Dacia Logan nu intră în top cinci cele mai ușor de vândut autoturisme din România tocmai din cauza popularității sale.

Mai exact. această mașină a căzut pradă propriei popularități în țară. Au intrat pe piață prea multe exemplare, astfel că vânzarea acestui model de autoturism este îngreunată.

Care sunt masinile cele mai usor de vandut in Romania. Dacia Logan nu prinde top cinci
Dacia Logan

Mașinile ce se vând cel mai ușor în România

Ultimele locuri în topul mașinilor ce se vând cel mai ușor în România sunt ocupate de: Mitsubishi Pajero, locul cinci, cu o medie de 20,95 de zile petrecute pe piață până la vânzare și Nissan Qashqai, cu o medie de 20,4 zile.

Pe locul al treilea în clasament, potrivit studiului, se află Suzuki Jimny. Aceasta este o mașină 4×4, ce poate rula fără griji peste jumătate de milion de kilometri. Prețul acestui autoturism este foarte accesibil, astfel că modelul petrece în medie 20 de zile pe piață înainte de a se vinde.

Cel de-al doilea loc în top îi revine mașinii Dacia Duster, produsă în România. Singurul model SUV al producătorului auto autohnton, Dacia, acest model este ieftin de cumpărat, precum și de întreținut. Petrece puțin peste 19 zile pe piață, în medie, până la cumpărare.

Ce mașină se vinde cel mai ușor în România

Pe primul loc în clasament se află Suzuki Grand Vitara, un SUV de proveniență japoneză, de dimensiuni mici, dar suficient de încăpător pentru patru sau chiar cinci persoane, și cu un preț accesibil.

Concret, prețul aceste mașini se situează sub pragul de 7.000 de euro pentru un model mai vechi de un deceniu și sub 12.000 de euro pentru unul cu o vechime de doar cinci ani. O astfel de mașină se vinde în România în medie în mai puțin de 19 zile de la publicarea anunțului.

Mașinile ce se vând cel mai greu în România

Pe de altă parte, conform studiului carVertical, mașinile ce se vând cel mai greu în România, în afara celor foarte luxoase ca Ferrari sau Lamborghini, sunt, în ordine: Ford Puma, Mercedes-Benz GLA, Fiat Tipo, Jaguar F-Pace și BMW Seria 2.

Potrivit aceluiași studiu, motivele pentru care aceste mașini se vând greu sunt: prețurile prea mari, pentru Mercedes-Benz GLA, Jaguar F-Pace și BMW Seria 2, sau faptul că nu sunt foarte durabile și nu au nicio altă caracteristică pentru a atrage cumpărătorii, în cazul Ford Puma și Fiat Tipo.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...