Care este următoarea minivacanţă pentru români în 2021. E mai aproape decât îţi imaginai

Ana Ionescu 04.05.2021, 17:36
Care este următoarea minivacanţă pentru români în 2021. E mai aproape decât îţi imaginai

Anul acesta angajaţii români nu au prea mult noroc în ceea ce priveşte zilele libere de sărbătorile legale. Multe dintre acestea pică în weekend aşa cum s-a întamplat şi cu 1 Mai, care a căzut în aceeaşi perioadă cu Paştele ortodox, cele două sărbători fiind unite într-una singură.

Care este următoarea minivacanţă pentru români în 2021. E mai aproape decât îţi imaginai

Urmatoarea minivacanţă de care se vor putea bucura însă românii este destul de aproape. Astfel că de 1 Iunie, Ziua Copilului, care pică într-o zi de marţi angajaţii vor fi liberi şi vor putea face o punte cu 31 mai pentru a beneficia de mai multe zile libere. Împreună cu weekendul 29-30 mai, romanii se vor putea bucura de o nouă minivacanță de patru zile.

Tot în luna iunie, următoarele zile de sărbătoare legale vor fi cele de Rusalii, 20 si 21 iunie, una dintre acestea fiind în weekend. Astfel, vor fi libere zilele de 20 și 21 iunie, una într-o zi de duminică, iar cealaltă într-o zi de luni.

Zile libere 2021
Zile libere 2021

Cate zile libere vor mai avea românii până la sfârşitul anului

Până la finalul anului 2021, angajaţii români nu vor avea parte de foarte multe zile libere cu ocazia sărbătorilor legale. Liberul din 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, cade duminica. Luna decembrie va avea şi ea mai puţine sărbători legale în timpul săptămanii. Ziua de 30 noiembrie, când este celebrat Sfantul Andrei, este într-o zi marți şi este urmată de Ziua Națională, pe 1 decembrie. În această perioadă se va putea face punte cu 29 noiembrie plus weekendul pentru o minivacanță de cinci zile.

Nici anul 2022 nu este prea bogat în zile libere

În ceea ce priveşte sărbătorile de iarnă de anul acesta, primele două zile de Crăciun sunt sâmbătă și duminică, iar situația se repetă și de Anul Nou, pe 1 și 2 ianuarie 2022. În 2022, din cele 15 zile de sărbătoare legală, șase vor fi în weekend și nouă în timpul săptămânii. Anul viitor, 1 mai și prima zi de Crăciun vor cădea în weekend.

Cu ocazia sărbătorilor legale, angajaţii romani pot beneficia de zile libere plătite de stat. Sunt zile libere legale prin lege, în afara sâmbetelor și duminicilor. Angajaţii din spitale sau din unitățile de alimentație publică, sectoare care nu îşi pot întrerupe activitatea, vor fi nevoiţi să lucreze de sărbătorile legale, însă au dreptul să primească alte libere în compensare, în următoarele 30 de zile.

Urmăriți Impact.ro și pe