Care este temperatura ideală pentru somn. Greșeala din cauza căreia dormim mai puțin și mai prost

Stan Filon 08.08.2022, 19:40
Care este temperatura ideală pentru somn. Greșeala din cauza căreia dormim mai puțin și mai prost

Mulți oameni se întreabă care este temperatura ideală pentru un somn liniștit. Temperaturile au devenit din ce în ce mai ridicate, de la an la an, iar canicula le dă bătăi de cap oamenilor. Somnul este cel mai afectat, la temperaturi ridicate. Oamenii pur și simplu nu mai dorm așa cum o făceau în urmă cu câțiva ani, iar somnul nu mai este la fel de odihnitor. La această concluzie au ajuns cercetătorii, care au calculat și câte ore de somn pierdem în fiecare an, din cauza caniculei din timpul verii.

Care este temperatura ideală pentru somn

Canicula din timpul verii reprezintă un adevărat disconfort, mai ales dacă nu avem aer condiționat. Acest electrocasnic încă este unul mult prea scump pentru mulți români, așa că aceștia trebuie să facă față așa cum pot caniculei. Un studiu recent publicat în jurnalul One Earth spune că temperaturile ridicate ne afectează direct abilitatea de a adormi şi de a continua să rămânem adormiţi.

Cercetarea se bazează pe date de la 47.000 de oameni din 68 de ţări. Persoanele au purtat brăţări speciale pentru a le fi monitorizată calitatea somnului, coroborată cu temperatura şi clima. „Oamenii dorm mai puţin de când au crescut temperaturile”, este concluzia pe care a tras-o Kelton Minor, autor al studiului şi doctorand la Universitatea din Copenhaga.

Care este temperatura ideala pentru somn
Care este temperatura ideala pentru somn

Câte ore pe an pierdem din cauza caniculei

Cercetătorii spun că temperaturile vor continua să crească, din cauza efectului de seră, așa că vom ajunge să pierdem în jur de circa 50-58 de ore pe an, în funcţie de abilitatea fiecărui guvern de a veni sau nu cu soluţii şi politici viabile pentru încălzirea globală.

„Orice ce ne afectează echilibrul general, ne afectează şi somnul”, consideră Roger Godbout, profesor la Universitatea din Montreal şi director la o clinică ce studiază somnul.

Cei mai afectaţi de temperaturile ridicate sunt oamenii vârstnici, femeile şi persoanele care trăiesc în ţări sărace sau în curs de dezvoltare, care nu se bucură de temperatura ideală de somn, care este în jur de 15-19 grade Celsius. Alte studii au arătat că atât oamenii, cât și animalele se pot adapta destul de ușor să doarmă la temperaturi mai scăzute, decât la temperaturi mai ridicate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...