Care este salariul minim în România, în comparație cu alte țări

Stan Filon / 15.01.2021, 13:22
Care este salariul minim în România, în comparație cu alte țări

Salariul minim în România. Pandemia de coronavirus a schimbat radical economia mondială. Dacă unii oameni de afaceri au devenit și mai bogați, populația se pare că a sărăcit în multe țări. Compania internaţională Picodi.com a făcut un top al salariilor minime în anul 2021 și a analizat puterea de cumpărare. Surprize de proporții și în România.

Cum a crescut salariul minim din România, în comparație cu alte 55 de țări

Studiul a fost realizat în 56 de țări, iar rezultatele au fost surprinzătoare. În unele ţări, persoanele care câştigă salariu minim sunt scutite de plata taxelor (Filipine şi Hong Kong). Concluzia a fost următoarea: una din 3 ţări incluse în studiu nu şi-a majorat salariul minim în 2021.

Printre țările care au păstrat același salariu minim se numără și țări precum Ungaria, Slovenia, Estonia şi SUA, unde rata federală nu s-a modificat din 2009. Cea mai mare creştere a salariului minim a fost observată în Ucraina (27% de la an la an). Cu toate acestea, salariul minim din Ucraina este încă unul dintre cele mai mici (143 euro).

Cum a crescut salariul minim din Romania, in comparatie cu alte 55 de tari
Cum a crescut salariul minim din Romania, in comparatie cu alte 55 de tari

Salariul minim a crescut în România, în plină pandemie

În România, salariile au crescut și în pandemia de coronavirus. Începând cu 1 ianuarie 2021, salariul minim net a crescut cu 3% faţă de anul precedent (1.346 lei la 1.386 lei). Țara noastră ocupă locul 32 din cele 56 de ţări incluse în studiu.

În Germania, salariul minim a crescut cu 1,5% (locul 35) de la an la an, în Marea Britanie cu 7,7% (locul 13), iar în Republica Cehă cu 11,6% (locul 8). Kazahstan ocupă pentu al doilea an la rând ultimul loc. Chiar dacă salariul minim nu a fost majorat, dările către stat au crescut.

Ce pondere ocupă coșul minim de cumpărături din salariul minim

Stdiul a făcut și comparația între puterea de cumpărare din țările respective. Coşul de cumpărături luat în calcul de studiul respectiv a conțint 8 alimente: pâine, lapte, ouă, orez, brânză, carne, fructe şi legume.

Lapte (10 litri) – 46,30 lei
Pâine (10 pâini, câte 500 g fiecare) – 28,70 lei
Orez (1,5 kg) – 7,49 lei
Ouă (20 de bucăţi) – 16,32 lei
Brânză (1 kg) – 24,00 lei
Păsări şi carne de vită (6 kg) – 157,20 lei
Fructe (6 kg) – 29,76 lei
Legume (8 kg) – 27,45 lei

În România preţul total al produselor alimentare de bază se ridică la 337,22 lei, ceea ce reprezintă 7,1%, mai mult decât în ​​anul precedent. Alimentele de bază reprezintă 24,3% din salariul minim net. Cu preţurile de anul trecut, aceleaşi produse reprezentau 23,4% din salariul minim la acel moment. Așadar, creşterea preţurilor din România este mai mare decât creşterea salariilor.

Cum afectează acest lucru lucrătorii cel mai puţin plătiţi din întreaga lume? Există la fel de multe modalităţi diferite de a cheltui bani pe cât există definiţii ale confortului de trai. Cu toate acestea, Picodi a comparat preţurile aceloraşi produse cu salariul minim din diferite ţări şi a verificat cât din bugetul lor ar trebui să cheltuiască oamenii pe produse alimentare esenţiale.

Cel mai bun raport dintre preţurile produselor alimentare şi salariul minim se regăsește în Marea Britanie, Irlanda şi Australia: în aceste ţări, produsele alimentare de bază valorează în jur de 7% din salariul minim. În acest clasament, România, cu scorul de 24,3%, s-a clasat pe locul 29 din 56 de ţări.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI