Care este cea mai bună pâine. Mihaela Bilic a dat verdictul, e sănătoasă și gustoasă

Ana Anitoiu 06.03.2021, 08:33
Care este cea mai bună pâine. Mihaela Bilic a dat verdictul, e sănătoasă și gustoasă

Mihaela Bilic a dezvăluit care este cea mai bună pâine. Medicul nutriționist a explicat motivul pentru care aceasta este nu doar gustoasă, ci și sănătoasă. Specialista a dezvăluit cum se prepară corect acest aliment și cine ar trebui să se bucure de el, în loc să ajungă să îl arunce la gunoi, mai ales că nu dă intoleranță la gluten.

Care este cea mai bună pâine

Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat că rețeta pentru cea mai bună pâine este dată uitării în prezent de cei mai mulți oameni, deoarece aceștia își doresc să facă totul repede și nu mai au răbdare să pregătească cel mai sănătos produs de panificație. Totuși, ingredientele sărace în grăsimi și carbohidrați nesănătoși conținute de acest aliment ar trebui să îi determine pe români să îl prefere.

”Făina ar trebui să nu fie atât de albă și rafinată, să ne întoarcem la procedeele tradiționale de preparare a pâinii. În goana noastră de a face totul cât mai repede nu mai avem nici timp, nici răbdare să lăsăm pâinea la dospit, lucru foarte important. Pâinea cu maia, lăsată la dospit nu dă intoleranță la gluten pentru că bacteriile din maia metabolizează deja o parte din gluten. Este o pâine mai ușor de digerat”, a explicat Mihaela Bilic într-o emisiune TV, potrivit DC Medical.

Care este cea mai buna paine. Mihaela Bilic a dat verdictul, e sanatoasa si gustoasa
Mihaela Bilic

Mihaela Bilic, despre cine ar trebui să se bucure de pâine

De asemenea, medicul nutriționist a spus că, spre deosebire de persoanele care suferă de boala celiacă, o maladie imună ce le împiedică să se bucure de preparate ce conțin gluten, alți oameni au pretenții mult prea mari legate de tipul de pâine consumată, ba chiar o aruncă.

”Oamenii care suferă de boala celiacă ar da orice să mănânce o coajă de pâine, spre deosebire de multe persoane sănătoase care aruncă pâinea la gunoi. Merită să te bucuri de un lucru pe care organismul tău îl tolerează. Sunt oameni care și-ar dori să facă asta și nu pot, iar noi ne comportăm ca niște copii râzgâiați cărora li s-a urât cu binele”, a mai spus nutriționistul.

Mihaela Bilic, adevărul despre masa de seară

Deși cei mai mulți oameni care vor să își mențină greutatea, dar mai ales să slăbească, aleg să renunțe la masa de seară, medicul nutriționist Mihaela Bilic încurajează luarea cinei. Specialista a explicat că sunt două motive pentru care n-ar trebui să fie sărită această masă. Primul este legat de faptul că multe persoane au activitate până la ore târzii, iar cel de-al doilea de faptul că cina aduce ”plăcerea, satisfacţia, confortul şi echilibrul” pe care nu le va aduce niciodată prânzul. Mai multe detalii, AICI!

”Trebuie să încurajăm masa de seară. Absolut! E o chestiune în primul rând de buget. Trebuie să ne gândim la bugetul nostru caloric, ca la bugetul financiar. Adică, bugetul este al tău şi cum îl cheltuieşti, trebuie să fie spre satisfacţia şi ritmul vieţii tale (…) Faptul că activitatea se prelungeşte mult în noapte, adică organismul îşi cere dreptul lui, pentru că a stat până la ora aia, el a muncit. Masa de seară are şi rolul acesta de a compensa din punct de vedere emoţional toată oboseala, frustrarea, greul care a fost peste zi. Consider că este cea mai importantă”, a explicat Mihaela Bilic.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI