Care au fost primele ființe de pe Pământ cu schelet: descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor

Gabriel Peneș 09.11.2022, 17:00
Care au fost primele ființe de pe Pământ cu schelet: descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor

Primele ființe de pe Pământ cu schelet au fost, se pare, niște creaturi tubulare asemănătoare viermilor marini. Oamenii de știință au descoperit fosilele unor astfel de organisme, ce au trăit acum aproape 540 de milioane de ani, în provincia Yunnan din China.

Care au fost primele ființe de pe Pământ cu schelet

În urmă cu 540 de milioane ani a avut loc așa numita „explozie Cambriană”, când s-au dezvoltat primele animale care au lăsat fosile, în care recunoaștem modurile de organizare a corpului existente astăzi.

Cele mai vechi fosile datează însă din Edicaran, perioada anterioară Cambrianului. Ele prezintă intestine, precum și o organizare bilaterală, ca cea mai mare parte dintre animalele actuale. Dar primele organisme ce par a fi avut schelete primitive au fost, după ultimele descoperiri făcute în provincia Yunnan din China, unde au fost găsite patru exemplare de creaturi asemănătoare viermilor marini din specia Gangtoucunia aspera, ce au trăit acum 514 milioane de ani, scrie sciencealert.com.

Aceștia aveau forme tubulare, asemănătoare unui degetar, au fost găsiți recent. Despre aceste specimene se crede că sunt printre primele fosile scheletice existente pe Terra. Inițial, oamenii de știință considerau că această specie azi dispărută se înrudea cu viermii inelați de tipul râmelor, care sunt segmentați orizontal. Dar, după ultimele informații, se pare că G. aspera erau mai apropiați de cnidarienele de tipul meduzelor, anemonelor de mare și coralilor.

Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor

Despre aceste vietăți se mai știe că gurile lor erau în formă de tub, fiind înconjurate de tentacule retractabile de aproximativ 5 milimetri lungime, probabil folosite pentru a captura prada. Totodată, intestinul lor ocupa cea mai mare parte a corpului și era împărțit în cavități longitudinale.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Forma creaturilor este modelată extern de un mineral dur cunoscut sub numele de fosfat de calciu, care se găsește și în oasele umane.

„Aceasta este într-adevăr o descoperire de una la un milion. Aceste tuburi misterioase se găsesc adesea în grupuri de sute de indivizi, dar, până acum, ele au fost considerate fosile problematice, deoarece nu aveam cum să le clasificăm”, a declarat paleobiologul Luke Parry, de la Universitatea Oxford.

„Mulțumită acestor noi exemplare extraordinare, o piesă cheie a puzzle-ului evolutiv a fost pusă la locul ei”, a mai spus el.

Cercetătorii au descoperit toate cele patru fosile în estul provinciei Yunnan din China, unde lipsa de oxigen a permis țesuturilor moi să nu fie digerate de bacterii.

Apariție și perfecționarea scheletului animalelor a fost un uriaș pas înainte în evoluție, dincolo de explozia diversității acestora din era Cambriană.

„Un mod de viață tubular pare să fi fost tot mai răspândit în Cambrian, ceea ce poate fi o adaptare la presiunea tot mai mare a prădătorilor din Cambrianul timpuriu. Acest studiu demonstrează un lucru cert: conservarea excepțională a țesuturilor moi este esențială pentru ca noi să înțelegem aceste animale străvechi”, a declarat paleobiologul Xiaoya Ma, de la Universitățile Yunnan, din China și Exter, din Regatul Unit, autorul studiului.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....