Capii grupării care furau apartamentele morților au scăpat de arest

Dumitru Puha 15.03.2024, 16:16
Capii grupării care furau apartamentele morților au scăpat de arest

Curtea de Apel București a respins cererea DNA de arestare preventivă a avocatului Petre Enache din Baroul București și a lui Nicolae Florin Spîncenatu, acuzați alături de alte 10 persoane, că ar fi intrat în posesia unor imobile situate pe raza municipiului București, ce au aparținut unor persoane decedate.

Faptele s-au petrecut în perioada în perioada 2018 – 2022, după ce gruparea a identificat imobilele care prezentau interes, falsificau testamente, identificau avocați care să-i ajute la redactarea documentelor și ulterior vindeau apartamentele.

Ulterior, notari și executori judecătorești, despre care DNA susține că au acționat fără vinovăție, au emis certificate de moștenitori sau au demarat executări silite, moștenitorii persoanelor decedate fiind prejudiciați.

Interzis la avocatură

Profitul obținut de gruparea de escroci a depșit suma de 1,36 milioane de lei.

Petre Enache și Florin Sprîncenatu nu au voie să ia legătura cu ceilalți inculpați din dosar, iar Enache nu are voie să practice avocatura pe perioada controlului judiciar.

Decizia Curții de Apel București nu este definitivă, ea poate fi atacată la instanța supremă.

Urmăriți Impact.ro și pe