Cântărețul celebru, la masă cu fosta și actuala soție. În ciuda faptului că sunt divorțați, un cântăreț și o vedetă din România au luat loc la aceeași masă, alături de actualii parteneri. Astfel, fosta și actuala soție a artistului s-au pozat împreună, într-un cadru unic. Cum s-a ajuns la această situație?
Deși vineri 13 este în general o dată cu ghinion, pentru un cântăreț celebru din România a fost o zi cât se poate de specială. Astfel, Jorge și fosta sa soție, Alina Laufer, au aniversat cei 12 ani împliniți de Karina, fiica lor. Cea care și-a dorit o reuniune de familie a fost chiar sărbătorita. Karina și-a dorit să își petreacă ziua de naștere alături de familia completă. La masă s-au strâns Jorge și actuala sa soție Ramona, dar și fiica acesteia dintr-o altă relație, Emily și fiul cel mic al cântărețului, David. De asemenea, Alina și soțul său, Ilan Laufer au fost împreună la aniversarea Karinei.
“Karina a împlinit 12 ani și și-a dorit foarte mult această reuniune de familie și ne-am bucurat foarte mult în condițiile de față, că am putut să fim cu toții, mai ales pe timp de pandemie. Apreciez orice clipă petrecută cu familia și după atâta timp am reușit să facem reuniunea asta de familie. Anul trecut, de ziua Karinei nu am reușit, eu eram în România și ea în America, și-a făcut ziua cu George acolo și a fost singura zi de naștere a ei pe care am ratat-o. Așa că vineri seară ne-am reunit cu toții, eu am gătit felurile de mâncare preferate ale Karinei, am făcut pâine de casă, tuturor le-a plăcut foarte mult mâncarea și pâinea mea, pe care au apreciat-o cel mai mult. Karinei i-am făcut în mod special Butter Chicken, este un fel de mâncare indiană și am învățat să o fac special pentru ea, atât ea cât și Ilan sunt înnebuniți după Butter Chicken. George a adus tortul”, a povestit Alina Laufer, în exclusivitate pentru click.ro.

Ziua de naștere a Karinei a fost una extrem de reușită. Fetița foștilor soți s-a bucurat să primească multe cadouri și să petreacă timpul alături de fratele și sora sa vitregă, dar și de ceilalți membrii ai familiei. Cea care s-a ocupat de meniu și organizare a fost chiar mama ei, Alina Laufer, care se bucură de o veste minunată. Soția politicianului Ilan Laufer este însărcinată cu gemeni, după o procedură de fertilizare în vitro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]“Karina a fost extrem de încântată, a primit multe cadouri de la George, organizarea zilei de naștere a fost din partea mea. Am muncit aproape o săptămâna să mă organizez. A ieșit foarte frumos! Karina a fost foarte fericită că a venit fratele ei, familia, în formula asta nu am mai fost așa, cu toții acasă niciodată, doar la restaurant, iar în formula completă nu am mai fost la ziua ei din 2017, dinainte să plecăm să locuim în America”, a menționat Alina Laufer pentru sursa citată.