Când trebuie să porți masca în mașina personală. Raed Arafat a făcut anunțul

Când trebuie să porți masca în mașina personală. Raed Arafat a făcut anunțul

Una dintre noile reguli prevede faptul că masca de protecție trebuie purtată inclusiv în mașina persoanală. În acest sens, Raed Arafat a explicat care sunt situațiile în care trebuie să purtăm mască, chiar dacă ne aflăm în propriul autovehicul.

Raed Arafat explică când trebuie să porți mască în mașina personală

Șeful DSU a declarat că în cazul în care iei cu mașina un vecin sau oricare altă persoană cu care nu locuiești în casă trebuie să porți obligatoriu masca de protecție. În plus, acesta mai sugerează ca șoferul să lase geamurile puțin deschise, pentru ca aerul din habitaclu să circule. În acest mod se evită acumularea aerosolilor încărcați viral în autovehicul.

„Dacă iei vecinul cu tine sau dacă iei pe cineva cu care nu stai de regulă în același loc, în apartament, în casă, în mașină trebuie purtată mască…În mașină trebuie purtată masca, dacă persoanele din mașină nu sunt întotdeauna împreună și chiar lăsate geamurile un pic deschise pentru aerisire, este un lucru care este bine să se obișnuiască cu el lumea, dacă în mașină sunt pasageri care nu stau împreună de regulă”, aspus Raed Arafat la Digi 24.

raed arafat, masca, masina personala

Raed Arafat explică când trebuie să porți mască în mașina personală

De asemenea, Raed Arafat a mai precizat că și pentru mersul cu taxi-ul se aplică aceeași regulă. Însă, potrivit acestuia este de preferabil ca oamenii să folosească mașina personală, dacă au această opțiune.

„Faptul că oamenii au ieșit cu mașinile personale este un lucru bun, pentru că nu aglomerează transportul public în comun, în același timp, normal că asta înregunează circulația, dar de fiecare dată pentru fiecare chestie există un avantaj și un dezavantaj”, a adăugat Arafat.

Ultimul bilanț publicat arată că în România au fost înregistrate 823 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 8045 de teste au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. De asemenea, au fost înregistrate 19 de decese (9 bărbați și 10 femei), toți cu comorbidități. Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.660.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI