Când se vopsesc ouăle de Paște. Tradiția strămoșească uitată din dimineața de sărbătoare

Ioana Bucur 15.04.2022, 08:18
Când se vopsesc ouăle de Paște. Tradiția strămoșească uitată din dimineața de sărbătoare

Este cea mai importantă sărbătoare din an a lumii creștine, învierea lui Iisus Hristos și apoi înălțarea la ceruri fiind evenimentele centrale ale religiei noastre. Din generație în generație, românii au respectat pas cu pas fiecare tradiție ce precedă momentul, de la post, mers la biserică, până la modul și ziua în care se prepară mâncărurile specifice. Însă mulți au uitat că există o zi anume când se vopsesc ouăle de Paște.

Când se vopsesc ouăle de Paște

Paștele este sărbătoarea centrală a creștinismului. Credincioșilor li se cere să își „purifice” trupul și sufletul pentru acest moment, prin post, și să respecte o serie de tradiții în zilele ce preced duminica învierii. Fiecare zi din Săptămâna Mare are o semnificație specială, venind la pachet cu o serie de „reguli” și obiceiuri, ceea ce înseamnă, pentru gospodine, că pregătirile se fac într-o ordine bine stabilită.

Ingredientul – vedetă al mâncărurilor specifice sărbătorii este carnea de miel, iar de pe masa de Paște nu are cum să lipsească platoul sau coșul cu ouă frumos colorate sau desenate. Cu toate că vopsirea lor este o activitate pe care mai ales cei mici o așteaptă cu nerăbdare, nu poate fi făcută oricând.

Puțini știu când se vopsesc ouăle de Paște. Potrivit tradiției, vopsitul lor se face în Joia Mare, numită și Joia Patimilor. Cu toate că rafturile magazinelor sunt pline de pigmenți spectaculoși ce vor crea culori vii, pastelate sau cu efecte deosebite, roșul rămâne preferatul celor ai mulți români, având o semnificație aparte: reprezintă sângele lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea omenirii. Se spune că ouăle înroșite în Joia Mare nu se strică tot anul.

Când se vopsesc ouăle de Paște. Tradiția strămoșească uitată din dimineața de sărbătoare

Tradiția din dimineața duminicii de Paște

O alegere mai puțin întâlnită este culoarea negru, care reprezintă doliul și prin care sunt amintiți cei care au murit. Galbenul ar reprezenta căldura sufletească a credincioșilor, iar albul, giulgiul în care a fost înfășurat Iisus.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

În folclorul românesc se crede că Maica Domnului, ce venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat un coș cu ouă lângă cruce, iar acestea s-au înroșit de la sângele care curgea din rănile lui Iisus. Când ar fi văzut ce se întâmplase, Mântuitorul ar fi spus:

„De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi.”

O tradiție strămoșească, respectată în multe familii și în ziua de astăzi, spune că în dimineața din duminica Paștelui, oamenii trebuie să își spele fața cu apă nouă sau cu apă neîncepută în care se pune un ou roșu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...