Când se primesc primele pensii majorate pentru români. Data exactă a fost anunțată

Iancu Andreea 27.08.2020, 09:04
Când se primesc primele pensii majorate pentru români. Data exactă a fost anunțată

Pensionarii primesc vești bune la început de septembrie. Dincolo de majorarea sumei de bani pe care urmează să o încaseze începând cu prima lună de toamnă, a fost anunțat și calendarul de plată din această perioadă. Astfel, pensionarii pot afla când vor primi pensia majorată pe luna septembrie.

Care este data la care românii primesc pensia mărită

Casa Națională de Pensii Publice a transmis un comunicat de presă prin care anunță data la care pensiile aferente lunii septembrie vor ajunge la beneficiari. Astfel, operațiunile de achitare a drepturilor de pensie pentru începutul toamnei au fost deja încheiate. De asemenea, documentele ce privesc plata sau informarea plății pensiei au fost trimise către Compania Națională Poșta Română.

Potrivit Casei Naționale de Pensii, românii care au optat pentru virarea pensiei pe card, o vor putea primi pe 14 septembrie. De asemenea, cei care primesc pensia la domiciliu, aceasta va fi adusă în intervalul 1-15 septembrie, prin Poșta Română. În situația în care beneficiarul nu este acasă, el poate ridica banii de la ghișeele poștale. Termenul limită este de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

De asemenea, pensionarii care au de primit pensii restante, le vor primi la domiciliu, în perioada 11-15 septembrie. În cazul în care aceștia nu sunt acasă, ei vor putea merge la ghișeele poștale în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective pentru a-i ridica.

Cât valorează un punct de pensie începând cu luna septembrie
Cât valorează un punct de pensie începând cu luna septembrie

Cu cât au fost majorate pensiile

Vestea cea bună a fost transmisă și de către Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru. Aceasta a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care anunță finalizarea expedierii pachetelor cu taloanele de pensii. Așadar, românii vor primi pensia majorată la timp.

De altfel, pensionarii așteptau cu nerăbdare mărirea sumei lunare. Valoarea punctului de pensie a crescut începând cu luna septembrie la 1442 de lei. Pe de altă parte, indemnizația socială pentru pensionari crește la 800 de lei, iar în cazul însoțitorilor pentru pensionarii cu grad de invaliditate I, pensia crește la 1145 lei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...