22:08
Foarte puțini români știu când s-a sărbătorit prima oară Revelionul în România. Trecerea în noul an nu avea loc pe data de 1 ianuarie, așa cum este în prezent, iar aceasta este explicația pentru care colindătorii care merg cu Plugușorul vorbesc despre brazde și culturi, în plină iarnă!
Noaptea de Revelion este plină de simboluri păgâne, vechi de mai bine de 2.000 de ani. Obiceiurile-simbol ale Anului Nou sunt de fapt un amestec de tradiţii şi importuri occidentale, inclusiv practici care nu au nicio legătură cu iarna.
La prima vedere, Anul Nou şi Revelionul de pe 31 decembrie sunt momente tradiţionale pentru români, vechi de când lumea, însă în realitate, spun o serie de specialişti, nu sunt decât un amestec de ritualuri pre-creştine şi importuri din vestul Europei și nu sunt mai vechi de 100 de ani.
Chiar dacă obiceiurile cele mai așteptate din an au loc în prezent iarna, acestea nu au nicio legătură cu acest anotimp. Așa s-a ajuns să se vorbească în colinde despre primul arat și semănat, în plină iarnă. Dar care este explicația? Ei bine, de fapt în noul an se intra la 1 martie, adică atunci când începea oficial primăvara.
Luna martie era considerată în tradiţia românească, luna mărţişorului, un simbol păgân al morţii şi renaşterii, care marca echinocţiul de primăvară. Pentru ţăranul român de altădată, Anul Nou însemna de fapt intrarea în noul an agricol. Tocmai de aceea o urătură şi o tradiţie specifică şi foarte cunoscută este pluguşorul. Este tocmai urarea adresată gospodarului care se pregăteşte în luna martie să înceapă lucrările agricole.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Totul a început în Roma antică. În perioada timpurie şi de mijloc a republicii romane, adică cu câteva secole înainte de Hristos, trecerea în Noul An era stabilită pentru data de 1 martie. În aceea perioadă calendarul avea 10 luni şi începea cu luna martie, dedicată zeului Marte, o perioadă bună de începere a campaniilor militare. Iulius Cezar a schimbat însă acest obicei şi a decretat schimbarea sărbătoririi Anului Nou pe data de 1 ianuarie, luând în considerare calendarul bazat pe mişcările soarelui.
Sărbătoarea de Anul Nou a fost chiar interzisă în Evul Mediu, fiindcă amintea de vechile practici păgâne. Abia în 1582, este impusă din nou data de 1 ianuarie ca dată oficială a celebrării şi marcării Anului Nou. În România noul calendar a fost adoptat abia în anul 1919. De altfel sărbătorirea Anului Nou la 1 ianuarie s-a înrădăcinat târziu la români şi a început mai ales în sânul familiilor boiereşti, car a avut acces la civilizaţia vest-europeană. Ţăranul rmân a continuat mult timp tradiţia veche a Noului An la începutul lunii martie.
La români, inclusiv la boieri şi orăşeni, Revelionul a început să fie sărbătorit cu adevărat abia pe la începutul secolului XX, sfârşitul secolului al XIX lea. Revelionul este un obicei vest-european importat de românii plecaţi la studii în străinătate. Vine din franţuzescul reveil şi desemna masa care avea loc în noaptea de Crăciun. Termenul a fost extins în Franţa la toate mesele luate seara târziu sau noaptea şi a fost ataşat petrecerii din noaptea de Anul Nou.
Prelucrare foto: Carmen Iozan
