Când reîncepe Liga I. Data anunțată de Răzvan Burleanu

Marian Cărăvan 22.05.2020, 16:34

După lungi așteptări, a venit și un răspuns oficial în privința reluării Ligii I la fotbal. Anunțul a fost făcut de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Data la care se va juca din nou fotbal în prima ligă din România

Atât echipele, cât și microbiștii, așteaptă cu sufletul la gură să vadă ce decizii se vor mai lua în privința fotbalului românesc. Reluarea Ligii 1 este un subiect des dezbătut în ultima perioadă, iar acum se pare că avem informația mult-așteptată. A venit dinspre Federația Română de Fotbal, iar președintele Răzvan Burleanu a avansat și data la care vom avea din nou meciuri oficiale. Totodată, șeful fotbalului românesc a oferit și detalii în privința programului pe care îl vor urma cluburile în această perioadă.

Astfel, echipele din primul eșalon au intrat în cantonament, jucătorii și staff-ul urmând să stea în izolare timp de o lună, iar pe 13 iunie, conform spuselor lui Răzvan Burleanu, se va relua Liga 1.

„În momentul de faţă suntem sub incidenţa unui protocol medical din data de 15 mai. Cluburile profesioniste din România, la cele din Liga I şi o parte din Liga 2, sunt deja în cantonamente şi respectă acest protocol medical. Vrem să demonstrăm că putem să ne ţinem de acest plan, aşteptând permisiunea ca de la 1 iunie să putem să intrăm în antrenamente colective.

Apoi urmează meciuri amicale. Pe 13 iunie putem să începem competiţia, fără spectatori în primă fază. Pentru noi, meciurile fără spectatori reprezintă o stare de urgenţă. Ceea ce înseamnă că este o soluţie doar pe termen scurt şi nicidecum o soluţie viabilă pentru viitorul fotbalului. Suntem singura federaţie care a propus un protocol medical, care a fost apreciat la nivel guvernamental şi ne dorim să fim un exemplu”, a declarat Răzvan Burleanu, citat de Agerpres.

Schimbări în Legile Jocului. Cinci schimbări de echipă și 20 de jucători trecuți pe foaia de arbitraj

Una dintre deciziile importante luate în Comitetul de Urgență al FRF vizează numărul de schimbări care pot fi efectuate de o echipă în timpul unui meci, măsură aplicabilă temporar în primele două ligi din România. Totodată, s-au dat dispoziții și în privința numărului de jucători ce vor fi trecuți în raportul de joc.

Astfel, vestea care îi interesa pe cei implicați în competiții este că, până la finalul sezonului, echipele pot efectua maximum 5 schimbări în timpul unui meci, condiția fiind ca acestea să nu fie făcute în mai mult de trei momente de întrerupere.
Pe lângă numărul maxim de schimbări, a fost decis și numărul de jucători care pot fi trecuți pe raportul de joc. Astfel, a fost aprobabtă propunerea celor de la Universitatea Craiova și CFR Cluj ca pe foaia oficială de joc să fie trecuți 20 de jucători, dintre care minim 8 să fie formați la nivel național.

 

Urmăriți Impact.ro și pe