Când începe, de fapt, Survivor România 2023. Anunțul surpriză făcut în direct la Pro TV

Beatrice Dumitru 24.12.2022, 12:28
Când începe, de fapt, Survivor România 2023. Anunțul surpriză făcut în direct la Pro TV

Survivor România 2023 este unul dintre cele mai vizionate show-uri de la noi și va reveni în curând la Pro TV. Anunțul a fost făcut de prezentatorul Daniel Pavel în timpul finalei Vocea României și le-a spus telespectatorilor data la care începe noul sezon.

Când începe Survivor România 2023

Survivor România este varianta românească a popularului reality show Survivor și a debutat pe 18 ianuarie 2020, primele două sezoane fiind difuzate de postul Kanal D. Survivor este o emisiune concurs, în cadrul căreia un grup de oameni este izolat în diverse locuri sălbatice și concurează pentru bani și un trofeu.

12 Faimoși, 12 Războinici și două triburi pregătite de luptă. Acestea sunt ingredientele celui de-al patrulea sezon Survivor România 2023 de la PRO TV, care va începe în curând. Dan Pavel, prezentatorul emisiunii, a anunțat în cadrul finalei Vocea România că show-ul începe pe 9 ianuarie.

Când începe, de fapt, Survivor România 2023. Anunțul surpriză făcut în direct la Pro TV
Dan Pavel prezintă Survivor România 2023.

Cine sunt cei 12 faimoși care concurează la Survivor România 2023

După ce au fost vehiculate mai multe nume, s-a aflat cine sunt vedetele care vor face parte din echipa Faimoșilor și care vor lupta în Republica Dominicană pentru premiul de 100.000 de euro. Lista cuprinde foşti sportivi, artişti şi influenceri: Carmen Grebenișan, influencer, Jorge, cântăreț și prezentator, Ada Dumitru, actriță, Ionuţ Iftimoaie, fost luptător K1, Maria Constantin, solistă muzică populară, Remus Boroiu, antrenor de fitness, Bianca Patrichi, dansatoare şi coregrafă, Doc – Vlad Munteanu, artist hip-hop, Vica Blochina, Sebastian Dobrincu, fost jurat la „Imperiul Leilor”, Ştefania Stănilă, fostă gimnastă și Gheboasă, cântăreț.

Până acum nu s-a aflat numele tuturor Războinicilor de la Survivor România 2023, cu excepția Andreei Moromete, votată de telespectatori să meargă în jungla dominicană în emisiunea lui Cătălin Măruță, după ce mai mulți concurenți au fost supuși la mai multe probe.

În sezonul trecut, Alex Delea din echipa Războinicilor a câștigat marele premiu în valoare de 100.000 de euro, el fiind desemnat câștigătorul „Survivor România“ 2022.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...