Când este Sfântul Andrei 2022, pe ce dată pică și ce este bine să faci

Beatrice Dumitru 03.11.2022, 14:56
Când este Sfântul Andrei 2022, pe ce dată pică și ce este bine să faci

Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, un oraș din Galileea, situat pe malul lacului Genezaret și era fiul pescarului Iona. Pentru români, ziua de Sfântul Andrei este una de mare sărbătoare, acesta fiind considerat ocrotitorul României. Iată când e Sfântul Andrei în 2022 și care sunt tradițiile și obiceiurile care se respectă.

Când este Sfântul Andrei 2022. În ce zi pică Sfântul Andrei în 2022

Sfântul Andrei este unul dintre cei 12 apostoli și a fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, apoi l-a urmat pe Hristos și l-a prezentat și fratelui său Petru. Numele Andrei provine din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.

Pentru creștini, mai ales, pentru români, ziua de Sfântul Andrei este una de mare sărbătoare. Începând cu anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea să fie însemnată cu crucea roșie în calendarul bisericesc. Sfântul Andrei este sărbătorit în fiecare an la data de 30 noiembrie.
Sfântul Andrei a fost primul apostol al lui Iisus Hristos și a propovăduit Evanghelia la geto-daci, răspândind creștinismul pe teritoriul Dobrogei de astăziși de aceea este considerat protectorul neamului românesc.

Când este Sfântul Andrei 2022, pe ce dată pică și ce este bine să faci
Sfântul Andrei se sărbătorește pe 30 noiembrie.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei

Ziua de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, este declarată zi liberă în România. În tradiția populară, noaptea de Sfântul Andrei are o semnificație deosebită legată de tradiția conform căreia spiritele celor stinși din viață se amestecă rintre oameni. Pentru a se proteja de spiritele rele se spune că românii apelează la vrăji și usturoi și, de aceea, oamenii agață usturoi în toată casa și în jurul ei.

De asemenea, se ung porțile, clanțele, ușile, geamurile, dar și grajdurile animalelor cu usturoi pentru a alunga vârcolacii și strigoii. Oamenii mai împrăștie și firimituri de pâine prin curte pentru ca duhurile rele să nu caute mâncare în casă.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

În noaptea de Sfântul Andrei, fetele care vor să îți afle ursitul trebuie să își pună sub pernă busuioc sfințit. Așa, bărbatul cu care se vor căsători le va apărea în vis. În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea și dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.

Un alt obicei care se respectă din bătrâni este ca de Sfântul Andrei să se pună grâu la încolțit într-un vas cu apă sau în pământ. Se spune că atunci când grâul va crește până la Anul Nou și este înalt și bogat, așa va fi și anul care va urma pentru persoana care a semînat grâul. Un grâu frumos și înalt semnifică un an prosper și un viitor îmbelșugat, dar și sănătate și succese.

Sunt regiuni în care oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat.

Ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Sfântul Ioan, pe 7 ianuarie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...