Când e programată următoarea vacanță pentru elevi. Urmează și Școala altfel și Săptămâna verde

Anca Manolica 25.01.2023, 15:22
Când e programată următoarea vacanță pentru elevi. Urmează și Școala altfel și Săptămâna verde

Copiii grădiniță și școlarii au revenit miercuri, 25 ianuarie, la cursuri după minivacanța de Mica Unire. Aceștia au avut două zile libere, pe 23 și 24 ianuarie, luni și marți, după ce Guvernul a decis la finalul anului trecut să facă punte cu 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor, care a fost marți. Când vor avea elevii următoarea vacanță.

Când este programată următoarea vacanță pentru școlari

Elevii au revenit la școală, după patru zile libere. Conform structurii anului școlar în curs, următoarea vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, este programată în perioada 6 – 26 februarie.

În ceea ce privește programele Şcoala altfel şi Săptămâna verde, acestea se vor desfăşura între 27 februarie şi 16 iunie, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare va ține de decizia onducerii unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu poate fi planificată în acelaşi interval de cursuri.

Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate celor două programe se vor organiza activităţi de instruire practică.

Structură an școlar 2022 – 2023

Anul școlar 2022 – 2023 este împărțit în cinci module și cinci vacanțe, după cum urmează.

  • Cursuri: luni, 5 septembrie 2022 – vineri, 21 octombrie 2022;
  • Vacanță: sâmbătă, 22 octombrie 2022 – duminică, 30 octombrie 2022;
  • Cursuri: luni, 31 octombrie 2022 – joi, 22 decembrie 2022
  • Vacanța de iarnă: vineri, 23 decembrie 2022 – duminică, 8 ianuarie 2023;
  • Cursuri: luni, 9 ianuarie 2023 – vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București, după caz;
  • Vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al Municipiului Bucuresti, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
  • Cursuri: luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
  • Vacanță de Paște: vineri, 7 aprilie 2023 – marți, 18 aprilie 2023;
  • Cursuri: miercuri, 19 aprilie 2023 – vineri, 16 iunie 2023;
  • Vacanță: sâmbătă, 17 iunie 2023 – duminică, 3 septembrie 2023.
Elevii au revenit la școală, miercuri, 25 ianuarie
Elevii au revenit la școală, miercuri, 25 ianuarie

Simulări examene naționale 2023

Simulările pentru Evaluarea Națională 2023 vor avea loc în perioada 20-22 martie, iar cele pentru examenul de Bacalaureat 2023 se vor susține între 27 martie și 30 martie, potrivit Edupedu.ro:

Calendarul simulării Evaluării Naționale 2023 pentru absolvenții clasei a VIII-a:

  • 20 martie 2023: Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 21 martie 2023: Matematică – probă scrisă
  • 22 martie 2023: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 29 martie 2023: Comunicarea rezultatelor

Calendarul simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2023:

  • 27 martie 2023: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
  • 28 martie 2023: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
  • 29 martie 2023: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
  • 30 martie 2023: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
  • 6 aprilie 2023: Comunicarea rezultatelor
Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...