Când ajung în România următoarele doze de vaccin. Care este motivul întârzierii și ce spun specialiștii privind măsurile care sunt luate în acest aspect. Se pare că transportul care trebuia, inițial, să ajungă luni, 28 decembrie, va ajunge mai târziu. De ce întârzie vaccinul anti-covid-19 să ajungă în România și care sunt zilele în care următoarea tranșă va ajunge în Capitală și cele mai importante orașe ale țării.
Când ajung în România următoarele doze de vaccin
Când ajung în România următoarele doze de vaccin anti-Covid-19 este întrebarea care stă pe buzele tuturor românilor. Da, așteptarea a luat sfârșit. Campania de vaccinare a românilor împotriva temutului virus COVID-19 a început în dimineața zilei de 27 decembrie 2020, pe teritoriul României. Primii imunizați au fost doctorii și asistenții medicali din prima linie, iar o tânără asistentă de 26 de ani de la Institutul Matei Balș din Capitală, care l-a avut în grijă pe primul pacient infectat cu SARS COV2 a fost și primul român vaccinat.
Autoritățile își propun să încheie, până la începutul lunii februarie, prima etapă a vaccinării. Ce presupune acest lucru? Vor să imunizeze peste jumătate de milion de cadre medicale. Iar în jumătate de an ținta este să atingă un grad de imunizare de peste 60 la sută din populație, scriu cei de la Digi24. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, următoarele doze de vaccin anti-Covid-19 vor sosi în țara noastră pe 29 și 30 decembrie.
„La acest moment, știm că vor sosi noi vaccinuri anti-COVID-19 în România, după cum urmează: în data de 29 decembrie în București, Cluj și Timișoara, iar în 30 decembrie în Brașov, Constanța, Craiova și Iași”, precizează comunicatul oficial.
Ce presupune noua tulpina de coronavirus si cat de periculoasa este
Ce se știe despre noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie
Se pare că a doua tranșă a vaccinurilor anti-covid nu va ajunge în țară astăzi, 28 decembrie, deoarece nu au fost încărcate la timp cutiile cu dozele respective. Al doilea transport numără nu mai puțin de 150.000 de doze de vaccin anti-Covid-19. Pfizer-BioNTech. producătorul acestui vaccinului, este cel care și-a asumat responsabilitatea transportului vaccinului în România. De ceva timp, însă, mapamondul a fost alertat de apariția unei noi tulpine de coronavirus în Marea Britanie. Confirmarea acestei noi tulpini a coronavirusului a produs destule neplăceri în special pentru cei care aveau de gând să călătorească înafara țării, toate zborurile către și dinspre pământul englez fiind anulate.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Care sunt asemănările și diferențele dintre această tulpină nouă de coronavirus și COVID-19. Se pare că noua tulpină de coronavirus a apărut, pentru prima dată, în septembrie 2020 și în luna noiembrie aproximativ un sfert din cazurile de coronavirus din Marea Britanie erau cauzate de acest nou virus. Premierul Boris Johnson a mărturisit că această variantă nouă a coronavirusului se poate transmite cu 70% mai repede decât COVID-19. Chiar dacă această nouă tulpină suferă mutații cu efecte asupra părților sale importante și crește capacitatea virusului de a infecta, experții în sănătate spun că nu ar determina o rată mai mare a deceselor.