Calendar ortodox miercuri, 30 martie 2022. Ce sărbătoare este astăzi

Badea Violeta 30.03.2022, 07:45
Calendar ortodox miercuri, 30 martie 2022. Ce sărbătoare este astăzi

În penultima zi din luna martie, calendarul creştin ortodox marchează o mare sărbătoare, prin care sunt prăznuiți trei sfinți. Povestea de viață a acestora este impresionantă, iar credința lor în Dumnezeu era una extrem de puternică. Află cine au fost Sfântul Cuvios Ioan Scararul, Sfânta Cuvioasă Euvula și Sfântul Proroc Ioad. Iată cum au ajuns să fie celebrați în ziua de 30 martie.

Calendar ortodox miercuri, 30 martie. Cine a fost Sfântul Cuvios Ioan Scararul

Conform calendarului creștin ortodox, astăzi, 30 martie, creștinii îl pomnesc pe Sfântul Cuvios Ioan Scararul. Acesta s-a născut în Palestina și a trăit între anii 578-649.

Încă de la vârsta de 16 ani, Sfântul Cuvios Ioan Scararul a intrat în monahism la Mănăstirea Sinai, avându-l ca povățuitor pe Cuviosul Macarie, care l-a îndrumat vreme de 19 ani.

După ce părintele său duhovnicesc a încetat din viață, Sfântul Ioan Scararul s-a izolat într-o peșteră, unde a dus o viață aspră timp de 4 decenii. Ulterior, acesta a devenit egumen al mănăstirii din Muntele Sinai.

A scris „Scara”, lucrare care descrie viața duhovnicească sub forma unei scări cu 30 de trepte care ne duce spre Dumnezeu. Această carte a fost tradusă și în limba română de părintele Dumitru Staniloae și se află cuprinsă în volumul al IX-lea al Filocaliei.

Sfântul Ioan Scararul este pomenit de Biserică în a patra duminică din Postul Sfintelor Paști, dar și pe data de 30 martie, conform Basilica.ro. Acesta mai este cunoscut și sub numele de Ioan Sinaitul, datorita faptului că a fost egumen la Mănăstirea Sinai.

Viata Sfantului Cuvios Ioan Secarul
Viata Sfantului Cuvios Ioan Secarul

Cine au fost ceilalți doi sfinți

Tot pe data de 30 martie, Biserica o mai pomenește și pe Sfânta Euvula. Ea a fost mama Sfântului Pantelimon și soția unui senator păgân. Deși partenerul de viață al acesteia a trăit în păcat, Sfânta Euvula a preferat să îmbrățișeze credința în Hristos și și-a crescut fiul în dragostea lui Dumnezeu.

De asemenea, astăzi, 30 martie, creștinii îl mai pomnesc și pe Sfântul prooroc Ioad. Acesta era de fel din tribul Iuda și a murit lovit de leu, când a mustrat pe Ieroboam pentru juninci.

Dumnezeu îi poruncise să se duca la Ieroboam să-l mustre, dar să nu mănânce nici pâine și nici apă să bea, însă un prooroc mincinos l-a convins să încalce porunca Domnului.

Pentru gestul său, Dumnezeu a decis ca Ioad să fie ucis de un leu, dar sa nu fie mâncat de acesta. Mâine, 31 martie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...