Calendar ortodox marți, 15 februarie. Sfântul apostol sărbătorit în această zi

Stan Filon 15.02.2022, 07:52
Calendar ortodox marți, 15 februarie. Sfântul apostol sărbătorit în această zi

Calendarul ortodox îl prăznuiește la data de 15 februarie pe Sfântul Apostol Onisim. Acesta a fost sluga romanului Filimon din oraşul Colosse din Frigia, Asia Mică. Stăpânul său era prieten cu Sfântul Apostol Pavel, dar a devenit ulterior unul din cei 70 de apostoli, iar propria sa locuință a dat-o spre folosință ca și biserică, unde oamenii veneau și se închinau lui Isus.

Calendar ortodox marți, 15 februarie

Cel amintit pe 15 februarie de calendarul ortodox a dispărut de la stăpânul său Filimon și nu a plecat cu mâna goală, ci a furat câteva lucruri de valoare. Amble fapte erau grav pedepsite pe acele vremuri. Ajunge la Roma unde îl întâlneşte chiar pe Sfântul Apostol Pavel, care îl aduce pe calea cea dreaptă.

Onisim se pocăieşte, primeşte Sfântul Botez şi devine ucenicul Sfântului Apostol Pavel, însă doar cu învoirea lui Filimon, care decide să îl ierte. Sfântul Onisim a fost hirotonit episcop de către Sfântul Apostol Pavel. După sfârşitul acestuia prin sabie în timpul împăratului Nero îl aflăm pe Sfântul Onisim predicând în Spania, Portugalia, Patras şi apoi păstorind după Sfântul Ioan Evanghelistul ca episcop în Efes.

Calendar ortodox marti, 15 februarie
Calendar ortodox marti, 15 februarie

Moare pe vremea împăratului Traian

Astfel, în anul 109, în vremea împăratului Traian (98-117), bătrânul episcop Onisim a fost prins spre a fi judecat pentru credinţa în Iisus Hristos şi dus la Roma înaintea eparhului Tertul. Acesta l-a trimis la Puteoli. În pofida chinurilor la care a fost supus, Sfântul Onisim nu a renunţat la credinţa în Hristos şi a fost ucis în acelaşi an din porunca lui Tertul.

Troparul Sfântului Onisim

„Apostole Sfinte Onisim, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre”.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Iată calendarul ortodox pentru luna februarie 2022!

1 M Sfantul Mucenic Trifon
2 M † Intampinarea Domnului Dezlegare la peste (cruce roşie)
3 J Sfantul si Dreptul Simeon si Sfanta Prorocita Ana
4 V Sfantul Isidor Pelusiotul Post
5 S Sfanta Mucenita Agata
6 D Sfintii Varsanufie cel Mare; Ioan Profetul, Vucol si Fotie- Ap. II Corinteni VI, 16-18VII, 1Ev. Matei XV, 21-28glas 8, voscr. 11
7 L Sfantul Partenie, episcopul Lampsacului
8 M Sfantul Teodor Stratilat; Sfantul Proroc Zaharia
9 M Sfantul Mucenic Nichifor Post
10 J † Sfantul Haralambie
11 V Sfantul Mucenic Vlasie; Sfanta Teodora imparateasa Post
12 S Sfantul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei
13 D Sfantul Cuvios Martinian; Sfintii Apostoli Acvila si Priscila; Sfantul Ierarh Evloghie- Ap. II Timotei III, 10-15Ev. Luca XVIII, 10-14glas 1, voscr. 1
14 L Sfintii Cuviosi Auxentiu, Maron si Avraam
15 M Sfantul Apostol Onisim
16 M Sfintii Mucenici Pamfil si Valentin Harti
17 J Sfantul Mucenic Teodor Tiron
18 V Sfantul Leon, Papa al Romei Harti
19 S Sfintii Apostoli Arhip, Filimon si sotia sa, Apfia
20 D Sfantul Leon, episcopul Cataniei- Ap. I Corinteni VI, 12-20Ev. Luca XV, 11-32glas 2, voscr. 2
21 L Sfantul Eustatie si Sfantul Timotei; Inceputul Triodului
22 M Aflarea moastelor sfintilor mucenici din Evghenia
23 M Policarp, sfantul nascut in temnita Post
24 J † Intaia si a doua aflare a capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul
25 V Sfantul Tarasie Post
26 S Sfantul Porfirie
27 D Sfantul Procopie Decapolitul; Sfantul Talaleu- Ap. I Corinteni VIII, 8-13IX, 1-2Ev. Matei XXV, 31-46glas 3, voscr. 3
28 L Sfintii Cuviosi Ioan Casian si Gherman; Sfantul Cuvios Vasile Marturisitorul Dezlegare la oua, lapte, branza

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...