Calendar ortodox 27 august 2021. Trei sfinți sunt pomeniți de Biserică

Iancu Andreea, Cristi Ionică 27.08.2021, 08:12
Calendar ortodox 27 august 2021. Trei sfinți sunt pomeniți de Biserică

Vineri, 27 august, trei sfinți sunt pomeniți de Biserica ortodoxă, în calendar. Aceștia au uimit prin viața pe care au trăit-o și prin credința în Dumnezeu, Totodată, este zi importantă pentru credincioși, mai cu seamă că ziua de vineri este una de post. În această zi este păcat să consumăm produse de origine animală, spun regulile creștine.

Trei sfinți sunt pomeniți astăzi, 27 august, în calendar

Ziua de vineri, 27 august 2021, în calendarul ortodox sunt pomeniţi trei mari sfinţi: Sf. Cuv. Pimen cel Mare, Sf. Mc. Fanurie şi Sf. Ier. Osie, episcopul Cordobei. Primul dintre ei, Sf. Pimen cel Mare s-a născut în jurul anului 340, în Egipt, însă a decis să se retragă în pustiu împreună cu cei șapte frați. Cu trecerea timpului, el ajunge unul dintre marii părinți din pustiul Sketis, devenind un îndrumător duhovnicesc pentru părinți și sihaștri din Egipt și Tebaida. O întâmplare interesantă este legată la un moment dat de darul său de a gândi lucrurile într-o manieră aparte.

Sfântul Cuvios Pimen cel Mare ar fi trebuit să se prezinte la un moment dat în fața guvernatorului locului. Însă acesta s-a gândit că astfel va fi ispitit și va cădea în păcatul mândriei, motiv pentru care a refuzat să îl întâlnească pe conducători. La aflarea refuzului, guvernatorul decide să îl închidă pe nepotul său, gândindu-se că Pimen va veni să îi ceară să îl elibereze și astfel se vor întâlni. Însă, Sfântul Pimen a oferit un răspuns neașteptat: „Cercetează după lege și de este vrednic de moarte, să moară, iar de nu, nepedepsindu-l, să-l eliberezi!”. Aceste cuvinte l-au făcut pe guvernator să îl elibereze pe tânăr. După anul 450, Cuviosul Pimen a murit, la vârsta de 110 ani.

Trei sfinți sunt pomeniți în calendarul ortodox astăzi, 27 august 2021
Sfântul Cuvios Pimen cel Mare

Viața Sfântului Mucenic Fanurie. Este ocrotitorul celor care pierd obiecte

Conform tradiției creștine, Sfântul Mucenic Fanurie a trăit în insula Rodos-Grecia, de unde se presupune că era de loc. Nu se cunoaște însă cu exactitate când anume a trăit și nici cum a sfârșit. De numele său însă se leagă o întâmplare din secolul al XIV-lea, când, între zidurile unei fortărețe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină, sub dalele căreia se aflau numeroase icoane. Una dintre icoane, bine păstrată de altfel, reprezenta un tânăr militar care ținea în mâna sa dreaptă o cruce. Icoana era înconjurată de 12 scene din martiriul său. Descifrând inscripția, episcopul locului, Nil (1355-1369), a citit pe icoană numele Sfântului Fanurie. Cu toate acestea, el nu se găsește în martirologii și sinaxare, scrie doxologia.ro.

Despre Sfântul Fanurie se spune că ar fi săvârșit numeroase minuni, în special în privința obiectelor și animalelor pierdute. Conform unei tradiții populare, mama sfântului ar fi fost o femeie păcătoasă, iar Fanurie a încercat prin toate mijloacele să o întoarcă la pocăință. Astfel, el nu a încetat să se roage pentru părintele său. De asemenea, se spune că atunci când credincioșii pierd un obiect, aceștia pot pregăti o plăcintă, pe care să o împartă cu milostenie pentru iertarea mamei Sfântului Fanurie. În timp ce păgânii l-ar fi ucis cu pietre, Sfântul Fanurie rostea: „Din cauza acestor suferințe, Doamne, vino în ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...