Calendar ortodox 19 mai 2020. Ce sfânt sărbătorim astăzi. Rugăciunea zilei

Rădulescu Valentin / 19.05.2020, 11:25
Calendar ortodox 19 mai 2020. Ce sfânt sărbătorim astăzi. Rugăciunea zilei

În data de 19 mai ortodocșii sărbătoresc mai mulți sfinți, printre care se află și sfântul Patrichie. Acesta are o rugăciune foarte importantă ce trebuie știută de toți credincioșii.

Calendar ortodox 19 mai 2020

Pe data de 19 mai în calendarul ortodox sunt sărbătoriți mai mulți sfinți importanți, precum: Sfântul Patrichie, Sfântul Memnon, Sfântul Dimitri Donskoi, Sfântul Arolot, Sfânta Chiriachi și Sânta Teotimi. Cel mai sărbătorit sfânt de către ortodocși este astăzi Sântul Patrichie, fost episcop al Prusiei. Acesta a fost pârât de către păgâni împreună cu Acachie, Menandru și Polien, cei trei preoți care îi erau alături, în fața eparhului Iulie, pentru că aveau credință în Dumnezeu. Pentru acest lucru, Sfântul Patrichie a fost supus la mai multe încercări prin care eparhul voia să îl facă să uite de Hristos și să se închine la alți idoli.

Așadar, acesta nu a reușit să îl facă pe Patrichie să se întoarcă de la cuvântul lui Dumnezeu. Pentru al pedepsi, Iulie l-a aruncat în mijlocul unor ape fierbinți, în care acesta stătea fără grijă, în timp ce stropii de apă i-au ars pe cei de față. Pentru că nu a putut sub nici o formă să îl facă să renunțe, mucenicului Patrichie și celor trei preoți i s-au tăiat capul cu sabia. Sfântul Patrichie împreună cu slujitorii săi au fost uciși în cele nouăsprezece zile ale lunii mai.

Calendar ortodox 19 mai 2020. Ce sfânt sărbătorim astăzi. Rugăciunea zilei
Calendar ortodox 19 mai 2020. Ce sfânt sărbătorim astăzi. Rugăciunea zilei

Rugăciunea pe care fiecare credincios trebuie să o rostească

Troparul pe care toți credincioși trebuie să îl rostească este rugăciunea Sfântului Mucenic Patrichie și a celor cei trei preoți Acachie, Menandru și Polien. Aceasta este spusă în fiecare dată de 19 mai pentru a ne ajută să trecem peste cele rele. Amintim că Patrichie a întors pe mulți de la închinarea idolilor răi la Hristos.

„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.” este rugăciunea Sfântului Patrichie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI