Calendar ortodox 17 aprilie. Sfântul sărbătorit sâmbătă

Ana Anitoiu, Mihai Ianoși 17.04.2021, 07:54
Calendar ortodox 17 aprilie. Sfântul sărbătorit sâmbătă

Calendar ortodox 17 aprilie. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește sâmbătă pe Sfântul Simeon, episcopul Persiei, care a pătimit pentru Iisus Hristos în anul 341, alături de peste o mie de creștini. În această zi este bine să spui o rugăciune pentru a avea liniște sufletească.

Calendar ortodox 17 aprilie 2021. Cine a fost sfântul sărbătorit sâmbătă

Sfântul Simeon le-a dat curaj creștinilor persecutați, astfel încât aceștia să nu cumva să se lepede de Iisus Hristos, de frica morții. Abia la final, după ce toți ceilalți au fost uciși pentru credința lor, a fost și el decapitat.

Tot atunci au fost omorâți pentru credința lor Sfinții Audel și Anania, precum și Ustazan, eunucul împăratului persecutor. Un funcționar imperial pe nume Fusik, care era creștin în secret, l-a îmbărbătat pe pe preotul Anania, înainte ca acesta să fie decapitat, spunându-i: ”Nu te teme, părinte, ci închide doar ochii și fii tare, și Domnul te va binecuvânta cu vedera Luminii celei cerești.”. Atunci, el s-a dat de gol în fața împăratului și a fost ucis împreună cu fiica lui, Asikitria.

Calendar ortodox 17 aprilie. Sfantul sarbatorit sambata
Sfantul Simeon, episcop al Persiei

Calendar ortodox 17 aprilie 2021. Cine a fost preacuviosul Acachie, episcopul Melitinei

Tot pe 17 aprilie se face pomenirea preacuviosului Acachie, episcopul Melitina Armeniei, născut din părinţi credincioşi care s-au rugat la Dumnezeu să poată avea un copil. Și-au dat fiul în slujba Domnului, așa cum au promis în rugăciunile lor, iar acesta a ajuns cleric, ajungând episcop al cetăţii Melitinei, după moartea episcopului Otrie.

Acachie, iubit de toţi sfinţii părinţi şi lăudat chiar și de împăratul credincios Teodosie cel Mic, a păstorit mulți ani Biserica lui Hristos și a înfăptuit mule minuni. Moaștele lui au fost puse lângă mormântul sfântului mucenic Polieuct.

Calendar ortodox 17 aprilie 2021. Ce rugăciune este bine să spui pentru linişte sufletească

Pe 17 aprilie este bine să spui o rugăciune scurtă ce îți poate aduce liniște sufletească, în Postul Paștelui, cu mai puțin de o lună până la această sărbătoare. Vezi AICI cum se va putea circula în Noaptea de Înviere și cine va avea voie să meargă pe stradă, conform anunțului făcut de ministrul de Interne, Lucian Bode. Iată ce trebuie să rostești astăzi:

”Doamne Atotputernice şi Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul! Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune, şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr.

La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranţa şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci, şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale. Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi, ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin!”

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...