Ioana Ginghină se află în vacanță în Grecia alături de iubitul ei, Cristi Pitulice, dar și de Ruxandra, fiica ei și a lui Alexandru Papadopol. Tot acolo, Ruxi își va serba ziua de naștere în familie, urmând să aibă parte și de o petrecere alături de colegi, la revenirea în țară. În ceea ce privește cadoul sărbătoritei, actrița s-a ocupat în avans, după cum ne-a dezvăluit în interviul exclusiv acordat pentru Impact.ro.
Ruxi a fost chiar la începutul lunii în Cambridge. În Londra am fost noi cu ea, după ce s-a întors.
Nu știu dacă am vorbit zilnic la telefon, ce apeluri video! N-am avut niciun stres și nicio teamă cu această plecare. Ruxi merge singură, în tabere de la 4 ani, nu văd de ce aș avea mai mult stres la 14 ani.
Da, asta a fost și ideea atunci când am hotărât ca Ruxi să urmeze o școală cu predare în limba germană. În prezent vorbește fluent germană și engleză așa că își dorește pe viitor să studieze în străinătate.
Da, sărbătorim în Grecia, chiar vineri pe 12 August. Lăsăm plaja și fugim până în Kavala, iar pe 21 august vom sărbători și cu colegii ei. Cu tatăl ei cel mai probabil că se va vedea cum ne întoarcem. Nu cred că va aștepta până pe 21.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Nu pot să spun că am avut o discuție pe tema buletinului, dar va fi și asta o prioritate când ne întoarcem. Cât despre cadou, avem deja un super cadou pentru ea.
Un nou membru al familiei, un pui de Golden Retriever pe care și l-a ales înainte de plecare și pe care abia așteptăm să-l luăm acasa când ne întoarcem. Și-l dorește de foarte mult timp, așa că famila noastă de animale se mărește iar.
E puțin mai aglomerat decât îmi place mie. Cu greu am găsit plaje liniștite și neaglomerate. Cred ca este ultimul an de Grecia, sincer. Am și avut ghinion pentru că locația în care aveam rezervată vacanța a luat foc exact înainte să plecăm și atunci am făcut schimbări pe ultima sută de metri.
Complimente, doar de la Cristi și prietenii virtuali, nu m-a oprit nimeni aici pe stradă să mă complimenteze. În Londra primeam complimente pe stradă de la femei pentru ținutele pe care le aveam. Mi s-a părut foarte drăguț.
Nuuu… postul intermitent face parte din viața mea. Nu se mai pune problema să nu îl țin. Iar cu răsfăț culinar depinde ce numești răsfăț. Nu mănânc dulciuri și pâine, în rest orice. Poate o înghețată de ziua Ruxandrei, cine știe.
Toamna se anunță super aglomerată, începe Ruxi clasa a VIII- a, începe stagiunea la Teatrul Ion Creangă, începe școala de actorie MiniArtShow by Ioana Ginghină.
Din weekendul acesta încep și evenimentele de tip back to school organizate tot de echipa mea de la MiniArtShow și să nu uităm de ultimul sezon din serialul Adela, pe Antena 1.