EXCLUSIV

„Ca sarea pe rană!”. Văduva regretatului Benone Sinulescu, despre prima sărbătoare de Paști fără soțul ei EXCLUSIV

Alexandru Catalan 22.04.2022, 17:07

Elena Sinulescu, văduva regretatului Benone Sinulescu, spune că aceste zile de Paști sunt foarte dificile pentru ea, din cauza numărului mare de amintiri care o copleșesc. Ea a precizat pentru impact.ro că într-un fel această perioadă din an, cea dintâi petrecută fără îndrăgitul ei soț, i se pare că acționează asemenea „sării pe rană”.

Benone Sinulescu obișnuia să-i cânte soției, așa cum numai el știa, „Hristos a înviat!”

„Nu exagerez deloc când vă spun că parcă mi se pune sare pe rană! Sigur, e Paștele, dar pentru mine lucrurile stau altfel. Pentru Benone Sinulescu era una dintre perioadele din an pe care le îndrăgea foarte mult. Și ca atare, absența lui doare în aceste zile mult mai mult decât oricând altcândva!”, susține Elena Sinulescu.

Ea indică faptul că cel mai mult îi va lipsi urarea tradițională creștinească „Hristos a înviat!”, pe care regretatul nea Beni, cum îl alintau cunoscuții, obișnuia să i-o cânte, așa cum numai el putea s-o facă, în noaptea Învierii.

„Soțul meu nu concepea să nu meargă de Înviere la Biserică. Nu cânta că ne aflam în țară sau eram plecați. Îmi amintesc că de vreo câteva ori Paștele ne-a surprins fie în Statele Unite, fie în Marea Britanie. Ei, nu știu cum făcea, afla pe unde sunt biserici ortodoxe și nu rata slujba de Înviere pentru nimic în lume!

Nu mai vorbesc despre perioadele în care rămâneam acasă! Și de fiecare data, la final, îmi cânta acasă Hristos a înviat”, adaugă ea, lăsând să se înțeleagă că Benone Sinulescu făcea asta cu seriozitatea cu care ar fi susținut ditamai concertul în fața a zeci de mii de fani.

Văduva regretatului Benone Sinulescu, despre prima sărbătoare de Paști fără soțul ei
Văduva regretatului Benone Sinulescu, despre prima sărbătoare de Paști fără soțul ei

Nea Beni asigura toate cele necesare pregătirii mesei de Paști

În plus, mai spune, văduva artistului, Benone Sinulescu abia aștepta să ciocnească ouă vopsite cu jumătatea sa:

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Din nou, folosea și acest prilej pentru a glumi, pentru a destinde atmosfera, pentru a marca parcă și mai mult atmosfera de sărbătoare. Toate astea îmi vor lipsi acum nespus, chiar dacă de felul meu sunt mai retrasă și prefer să nu spun prea multe lumii!”.

Tot nea Beni era cel care asigura în această perioadă din an cele necesare pregătirii mesei de Paști, ajutându-și astfel soția la chestiunile casnice, multe și complicate înaintea sărbătorilor pascale. Nu a mai putut-o face însă de această dată, iar absența sa e cea peste care Elena Sinulescu e încă departe s-o fi depășit.

Ce le reproșează discret televiziunilor soția lui nea Beni?

„Poate mi se pare doar mie, dar parcă televiziunile l-au uitat cam repede. Poate e și din pricina faptului că mie nu mi-a plăcut niciodată să ies în față și să vorbesc cu presa despre una sau alta. Am urmărit puțin surprinsă cazului lui Mîțu Stoian, dar fiecare are dreptul la propriile alegeri!”, a adăugat aceeași Elena Sinulescu.

Benone Sinulescu ne-a părăsit la 18 noiembrie 2021, la vârsta de 84 de ani. El traversase o vară cu multe complicații ale stării sale de sănătate, fiind internat de mai multe ori și vorbindu-se de o serie de chestiuni legate problemele sale cardiace, dar și de o infecție urinară foarte puternică al cărui tratament a fost unul de durată.

Toate acestea, plus efectele pandemiei din ultimii doi ani, au făcut ca el să nu mai fi urcat pe scenă în ultima parte a vieții sale. Elena și Benone Sinulescu au fost căsătoriți timp de 40 de ani, moartea acestuia survenind exact la o zi după ce cei doi marcau aniversarea mariajului lor.

 

Urmăriți Impact.ro și pe