Bosch îşi extinde activităţile de dezvoltare în Bucureşti. Grupul german a planificat o creştere a numărului de angajaţi

Bogdan Bârliga 19.04.2022, 10:13
Bosch îşi extinde activităţile de dezvoltare în Bucureşti. Grupul german a planificat o creştere a numărului de angajaţi

Bosch extinde activităţile Centrul de Inginerie de la Bucureşti și anunță dezvoltatea unor proiecte de ultimă generaţie pentru oferirea de soluţii în ariile mobilităţii automatizate, electrice şi conectate.

Compania a implementat la nivel global un model de colaborare hibrid pentru a eficientiza interacţiunea dintre munca la distanţă şi munca la sediul companiei.

Noi investiții la București

Prin această extindere Centrul de Inginerie Bosch are în plan o creştere a numărului de angajaţi în următoarea perioadă.

„La scurt timp de la lansarea sa, proiectul-pilot de extindere a Centrului de Inginerie Bosch la Bucureşti este deja un succes. Peste 20 de ingineri software din zonă, cu grad mare de expertiză, au fost deja integraţi în echipele noastre de dezvoltare. Mă bucur că am reuşit să îi integrăm rapid pe noii noştri colegi în echipele existente, în ciuda colaborării majoritar digitale. Pandemia de Covid-19 a adus cu sine şi o schimbare a paradigmei de muncă, preponderent digitală, iar Bosch s-a adaptat, într-un ritm alert, reuşind să formeze echipe hibride eficiente, bazate pe încredere, pe o bună colaborare şi orientare spre rezultate şi mai puţin pe prezenţa fizică constantă la birou”, a afirmat Cătălin Golban, şeful Departamentului de Inginerie a sistemelor de percepţie video din cadrul centrului de inginerie din Cluj şi coordonatorul proiectului de extindere a activităţilor de dezvoltare Bosch în România.

Bosch se află în topul angajatorilor

La ora actuală, Bosch este unul dintre cei mai doriţi angajatori în zona Clujului pentru candidaţii cu profil tehnic, iar pe viitor compania intenţionează să se numere printre cei mai atractivi angajatori şi pentru inginerii din Bucureşti.

La nivel naţional, Bosch ocupă poziţia şapte din 100 în topul celor mai doriţi angajatori realizat de Catalyst Solutions în 2021 şi rămâne, pentru al treilea an consecutiv, al doilea cel mai dorit angajator din industria automotive.

În cadrul Centrului de Inginerie Bosch, înfiinţat în 2013, există un ecosistem de inovaţie bine dezvoltat, bazat pe proiecte de cercetare şi inovare atractive pentru profesionişti experimentaţi. Pe lângă programele globale Bosch de finanţare pentru start-up-uri interne, la care se poate aplica cu idei inovatoare din toate locaţiile Bosch, Centrul de Inginerie din România oferă programe de mentorat şi de accelerare, pentru a susţine echipele locale – de la idee de produs până la crearea de produse viabile, dar şi programe cadru de înregistrare a brevetelor.

Vânzări de peste 78 de miliarde de euro anul trecut

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, cu aproximativ 401.300 de angajaţi în întreaga lume, la 31 decembrie 2021. Anul trecut, compania a raportat, preliminar, vânzări de 78,8 miliarde de euro.

În România, grupul german este prezent de 27 de ani şi are aproximativ 8.160 de angajaţi în cinci entităţi. În 2020, Bosch a înregistrat vânzări de 448 milioane de euro pe piaţa din România.

Urmăriți Impact.ro și pe
Bogdan Bârliga
Este editorul coordonator al secției Auto de pe Impact.ro. A început să lucreze în presă din anul 2002 și a experimentat mai multe domenii de activitate ( politic, social, economic) până...