Bon Jovi a cântat, România nu s-a schimbat: sute de persoane au văzut gratis concertul. Cum a fost posibil

Alexandru Ioanid 22.07.2019, 16:52
Bon Jovi a cântat, România nu s-a schimbat: sute de persoane au văzut gratis concertul. Cum a fost posibil

Aproape 60.000 de persoane au participat la concertul Bon Jovi organizat duminică seara, în Piața Constituției din București. Printre ele s-au aflat, însă, și sute de persoane care au urmărit spectacolul gratis. Nu au plătit niciun leu pentru bilet, dar au reușit să-l vadă live pe artist.

Zeci de mii de oameni au plătit bilet pentru a-l vedea pe Bon Jovi, starul rock al anilor 70, în concert la București. Spectacolul, organizat pe 21 iulie în Piața Constituției din București, s-a bucurat de un real succes.

Chiar și așa, au fost persoane care au văzut concertul gratis. Au profitat din plin, susțin martorii, de bunăvoința Palatului Parlamentului și în special a Jandarmeriei Române, care a permis accesul multor autoturisme în curtea sediului Parlamentului.

Astfel, sute de persoane au văzut live concertul Bon Jovi de pe dealul Casei Poporului, fără să plătească niciun leu.

Cazul a fost sesizat pe Facebook de Oana Gheorghiu, vicepreședintele asociației Dăruiește Viață, care a fost prezentă la concert.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

”Ceva frumos, neaoș, românesc. Dealul Parlamentului, acolo unde plătitorii de bilete nu au acces, e plin de oameni. Sute, după estimarea mea. Cu jandarmi printre ei. Cum au intrat acolo oamenii? Ce părere au organizatorii, dar mai ales Jandarmeria Română, care gestionează accesul în curtea Parlamentului, ar fi interesant să aflăm. În rest e bine în România, respectul pentru munca unor artiști și efortul unor organizatori e la cote maxime.”


Bon Jovi, probleme cu vocea pe scena din Piața Constituției

După opt ani de la precedentul concert, Bon Jovi a revenit în România, dar mulți fani s-au declarat dezamăgiți. Ei au remarcat faptul că vocea artistului nu mai e ca altădată.

Unii au plecat chiar mai devreme.

„Din moment ce plecăm acum e clar că se putea și mai bine. Sonorizarea proastă .. sau nu sonorizarea, vocea… Cred că e puțin obosit artistul” sau „Trupa super bună….Interpretul probabil că nu mai poate”, ” Nu mi-a plăcut. L-am văzut și în 2011, parcă, și a fost super. Acum…la pământ…nu îl mai ține vocea”, au fost câteva dintre mesajele fanilor.

Medicii susțin, însă, că acest lucru li se poate întâmpla chiar și artiștilor mari.

„Coarda vocală este un mușchi, care poate ceda odată cu vârsta, cu diferite obiceiuri nesănătoase pe care le avem, alcool, droguri, fumat și așa mai departe. În același timp, ea cedează odată cu vârsta. Bon Jovi nu a falsat, asta trebuie să înțeleagă toată lumea”, a povestit un medic specializat în ORL.

Urmăriți Impact.ro și pe