Cunoscutul rapper Nosfe a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, 16 octombrie, la doar 37 de ani. Vestea extrem de tristă a fost publicată pe pagina oficială de Facebook a trupei Șatra Benz, pe care o fondase și din care făcea parte regretatul artist. Colegii săi au revenit cu un mesaj, în care au infirmat zvonurile conform cărora Nosfe s-ar fi sinucis sau ar fi murit în somn. Iată de ce boală ar fi suferit, potrivit medicilor.
Nosfe, pe numele său real, Darius Vlad Creţan, s-a stins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică, 16 octombrie, la numai 37 de ani. Cu doar câteva ore înainte, îndrăgitul artist a susținut alături de Șatra Benz un concert la Romaero, în cadrul evenimentului Trap Attack. A cântat și s-a bucurat alături de fani, neștiind că va fi printre ultimele lucruri pe care le va mai face.
Din păcate, pentru Nosfe a fost ultimul concert. Soția lui, Mădălina Crețan, a fost cea care l-a găsit fără suflare, în propria lor locuință. La scurt timp de la aflarea veștii care a șocat o țară întreagă, au apărut și primele speculații cu privire la cauza decesului.
Unele surse au spus că Nosfe a murit în somn, după ce ar fi suferit un infarct. Pentru a pune capăt speculațiilor, colegii de trupă au revenit cu un anunț, pe pagina oficială Instagram, în care au dezmințit anumite informații apărute în spațiul public.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Vă rugăm nu mai răspândiți informații false despre împrejurările morții lui Nosfe! Nu s-a sinucis, nu a murit în somn. A suferit un infarct la scurt timp după concertul de azi-noapte. Până la un comunicat concludent din partea noastră, faceți doar presupuneri. Respectați-ne liniștea în aceste momente delicate”, au transmis colegii lui Nosfe, din trupa Șatra Benz.
Prof. Dr. Dragoș Vinereanu a vorbit, în urmă cu ceva timp, la DC News despre ceea ce astăzi a devenit aproape o normalitate. Dacă în urmă cu aproximativ două-trei decenii, „infarctul la tineri” era doar o temă pentru teza de doctorat, acum, din păcate, devine o normalitate pentru din ce în ce mai mulți tineri.
Acesta apare atunci când fluxul de sânge către inimă este blocat brusc. Și, fără să intre sânge, inima nu poate primi oxigen. Dacă nu este tratat rapid, mușchiul inimii începe să moară.
„Acum ne confruntăm cu o mare problemă: infarctul la tineri. Dacă veniți acum la noi pe secție, sigur găsiți trei-patru oameni tineri, cu infarct miocardic, sub 40-45 de ani. În urmă cu 25 de ani, se făceau lucrări de doctorat, studiam acest subiect pentru că era foarte interesant. Acum este o regulă ca un tânăr să facă infarct. Tinerii fac infarct. Punct. Fac infarct mai des decât alte vârste.
Principalul motiv pe care noi îl identificăm printre factorii de risc pe care îl evaluăm este asocierea între fumat, stres cronic, sedentarism, obezitate, un mod de viață neconform cu ceea ce știm la ora actuală că reprezintă un mod de viață corect”, a spus specialistul în Cardiologie.