Benzină și motorină, cele mai ieftine prețuri. Unde le găsești – hartă

Andra Daoud 10.03.2022, 12:07
Benzină și motorină, cele mai ieftine prețuri. Unde le găsești – hartă

Zvonul că prețul benzinei și al motorinei ar putea sări de 10 lei pe litru i-a trimis pe mulți români direct la pompe, să facă plinul. La multe benzinării din țară s-au format cozi kilometrice, iar oamenii au așteptat ore întregi să alimenteze. Autoritățile au explicat că nu este cazul ca românii să intre în panică, iar Consiliul Concurenței a lansat un serviciu care monitorizează prețurile la carburant din toată țara.

Benzină și motorină, cele mai ieftine prețuri

Isteria generală creată miercuri seara, după ce s-a spus că prețul benzinei și al motorinei ar putea depăși 10-11 lei pe litru, a fost alimentată și de apariția în mediul virtual a unor imagini din care reieșea că unele benzinării au mărit deja prețurile. Autoritățile i-au liniștit pe români și au transmis că nu este cazul să intre în panică, pentru că rezerva de carburant a României este suficient de mare. În plus, nu se pune problema unor scumpiri atât de mari, după cum a transmis ministrul Energiei.

Consiliul Concurenței a lansat un serviciu care monitorizează prețurile benzinei și motorinei din toată țara. Serviciul se numește Monitorul Prețurilor și poate fi accesat de pe telefonul mobil, indiferent de sistemul de operare, dar și de pe desktop.

Conform datelor afișate, creșteri mai mare ale prețurilor la carburant s-au înregistrat în benzinăriile unui singur lanț de distribuție și unele benzinării independente din vestul țării. Acest fenomen poate fi explicat prin faptul că în Ungaria prețurile sunt plafonate, ceea ce a condus la o penurie.

Benzină și motorină, cele mai ieftine prețuri. Unde le găsești - hartă
Harta unde se găsesc cea mai ieftină benzină și motorină

Cât costă benzina și motorina în București și în țară

Pentru a afla unde sunt cea mai ieftină benzină și motorină, trebuie să accesați www.monitorulpreturilor.info sau să descărcați aplicația de mobil. Selectați „Carburanți auto” și permiteți aplicației sau site-ului să vă acceseze locația. Mai departe, selectați tipul de carburant care vă interesează și puteți căuta în localitatea în care vă aflați sau alta, pe care o selectați manual, doar în localitate sau pe o rază de până la 5 kilometri.

În București, de exemplu, benzina standard are prețuri cuprinse între 7.89 lei și 8.42 lei pe litru. Valoarea minimă se înregistrează la o stație peco de pe bulevardul Vasile Lascăr. Motorina standard pornește de la 7.98 lei pe litru, la o benzinărie din zona Ghica/ Tei și ajunge până la 9.05 lei pe litru în Capitală.

Aplicația afișează și prețurile pentru benzină premium, motorină premium, GPL și încărcare electrică. De asemenea, dacă aveți de parcurs un drum mai lung, puteți selecta ruta pe site sau pe aplicație și afla prețurile la benzină și motorină la toate stațiile peco de pe traseu, pentru a decide unde este cel mai convenabil să alimentați.

De exemplu, pe ruta București – Brașov, cea mai ieftină motorină este în Ploiești, Bușteni și Azuga (9.98 lei pe litru) și cea mai scumpă în orașe: 9.11 lei pe litru în București și 9.09 lei pe litru în Brașov. Pe aceeași rută, prețul benzinei standard pornește de la 7.95 lei pe litru și 8.64 lei pe litru.

Urmăriți Impact.ro și pe