Bătrânii României au ajuns la disperare. Aleg calea străinătății pentru o pensie decentă

Elena Avramescu 01.04.2021, 12:07
Bătrânii României au ajuns la disperare. Aleg calea străinătății pentru o pensie decentă

Bătrânii României au ajuns la disperare. Din ce în ce mai mulți bătrâni din Vaslui ajung la vârsta de 65 de ani și nu primesc pensie, iar asta pentru că nu au un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Astfel că, pentru aceste persoane singurul venit este ajutorul social lunar de doar 140 de lei, fiind insuficient pentru a supraviețui.

Bătrânii României au ajuns la disperare

Iar pentru a nu avea aceeași soartă și la bătrânețe, tot mai multe persoane au ajuns să opteze pentru munca legală în  străinătate, cu scopul de a avea pensia asigurată. Astfel, comuna Dragomirești este una din zonele din județul Vaslui, unde zeci de bătrâni trăiesc într-o sărăcie cumplită.

Se pare că Primăria Dragomirești a avut mai multe discuții cu cetățenii comunei, cu privire la posibilitatea ieșirii la pensie. Astfel că, pentru a beneficia de pensie la limită de vârstă, orice persoană trebuie să aibă pe cartea de muncă lucrat cel puțin 15 ani. Iar dacă nu vor avea acest stagiu de cotizare, acele persoane vor beneficia după vârsta de 65 de ani doar de ajutor social, venit care este total insuficient pentru a asigura un trai decent.

Populația trebuie să fie conștientă că, dacă nu are 15 ani lucrați pe cartea de muncă, nu se poate ieși la pensie. Chiar îi rog și am avut discuții cu cetățenii, pentru că anii trec și ajung la vârsta de 65 de ani și o să stea tot pe asistență socială. O mare parte din cei care sunt apți de muncă au realizat ce am spus și chiar au plecat la muncă, a declarat Dănuț Iacob, primarul comunei Dragomirești.

Batranii Romaniei au ajuns la disperare
Batranii Romaniei au ajuns la disperare

Fiindcă în comună nu există prea multe oportunități privind locurile de muncă, tot mai multe persoane au decis să plece la muncă în străinătate. În acest moment, peste 100 de bătrâni din comuna Dragomirești cu vârsta cuprinsă între 65 și 70 de ani trăiesc lunar doar cu ajutorul social care valorează 140 de lei. Aceste persoane trebuiau să iasă la pensie, dar din cauză că nu au vechime în câmpul muncii nu pot primi pensie. Toate aceste familii au o viață foarte grea, însă la această dată nu există alte soluții pentru ajutorarea acestora.

Mulți au lucrat în cooperativele agricole de producție pe timpul regimului comunist și nu au primit norme pentru munca prestată. Acești oameni trebuiau să iasă la pensie de CAP. În anul 1989 mulți aveau vârsta între 35-40 de ani. Cum nu pot să iasă la pensie, noi suntem obligați să îi ținem pe asistență socială și e foarte greu pentru acești bătrâni să trăiască lunar cu 140 de lei. La toate aceste familii trebuie să le dăm ajutor social, pentru că sunt persoane în vârstă și bolnave, a mai spus Dănuț Iacob.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...