16:21
”Bateria” veche de mii de ani care a bulversat arheologii. Prima baterie electrică, sub forma unei pile voltaice, a fost inventată abia în anul 1.800 de fizicianul italian Alessandro Volta. Cu toate acestea, o decoperire ce datează de peste 75 de ani i-a pus pe gânduri pe oamenii de știință, artefactul fiind posibila dovadă că oamenii produceau curent electric încă de acum două milenii.
O „baterie” veche de două milenii i-a bulversat pe arheologi și nu numai, artefactul antic putând fi prima baterie electrică din istorie. Unii cercetători au descoperit dovezi ale electricităţii în sculpturile murale egiptene sau în textele vechi. Cu toate că nu sunt dovezi concrete care să susţină aceste teorii, există un anumit artefact despre care unii oameni de ştiinţă cred că este un exemplu de sursă de energie electrică.
Obiectul, despre care se crede că este o baterie veche de 2.000 de ani, a fost descoperit în 1936 de nişte muncitori care lucrau la terasamentul unei căi ferate din zona Khujut Rabu, la sud-est de Bagdad, în Irak. Bateria pare să fi fost dezgropată dintr-un mormânt din perioada partă (247 î.Hr. – 228 d.Hr.), scrie iflscience.com.
Atunci când a fost descoperită, bateria era compusă dintr-un recipient oval din lut galben, înalt de 13 cm, în interiorul căruia se aflau o foiţă de cupru rulată, o vergea de fier şi câteva fragmente dintr-un material asemănător asfaltului de astăzi.
„Asfaltul” fusese folosit pentru a sigila capetele de sus şi de jos ale cilindrului de cupru, precum şi pentru a fixa vergeaua de fier în mijlocul cilindrului. Folosirea unui sigiliu din asfalt indica faptul că obiectul a conţinut cândva un lichid, după cum sugerează şi urmele de coroziune de pe tubul din cupru, cauzate probabil de un agent acid, probabil oţet sau vin.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Artefacte similare au fost descoperite în oraşele învecinate Seleucia (unde vasul conţinea suluri de papirus) şi Ctesiphon (unde conţinea foiţe rulate din bronz).
În 1938, arheologul german Wilhelm Konig, pe atunci director al Laboratorului Muzeului din Bagdad, a dat peste acest obiect ciudat sau peste o serie de obiecte (relatările diferă) într-o cutie din subsolul muzeului. După o examinare atentă, şi-a dat seama că artefactul semăna foarte bine cu o pilă galvanică sau o baterie electrică modernă.
Ulterior, Konig a publicat o lucrare, sugerând că obiectul era o baterie antică, folosită probabil pentru galvanoplastia (transferul unei pelicule de aur sau argint de pe o suprafaţă pe alta) aurului pe suprafeţe din argint. A emis, de asemenea, teoria conform căreia mai multe baterii puteau fi ataşate una de alta pentru a le spori efectul.
Cea mai conservatoare datare a bateriei se consideră acum a fi perioada cuprinsă între anii 250 î.Hr. şi 640 d.Hr., dar prima baterie electrică cunoscută, pila voltaică, a fost inventată de fizicianul italian Alessandro Volta abia în 1800. Aşadar, dacă aceasta era o baterie primitivă, de unde au avut parţii din Antichitate cunoştinţele necesare pentru a o realiza şi cum funcţiona aceasta?
După ce a citit lucrarea lui Konig, Willard F.M. Gray, un inginer la laboratorul celor de la General Electric din Pittsfield, Massachusetts, s-a hotărât să construiască şi să testeze o replică a bateriei antice. Când a umplut vasul de lut cu suc de struguri, oţet sau o soluţie din sulfat de cupru, a descoperit că acesta genera un curent electric de aproximativ 1,5-2 volţi.
În 1978, egiptologul Arne Eggebrecht, la vremea respectivă director al Muzeului Roemer şi Pelizaeus din Hildesheim, Germania, a realizat o replică a bateriei din Bagdad şi a umplut-o cu suc de struguri. Această replică a generat 0,87 volţi, pe care i-a folosit pentru a electroplaca o statuetă de argint cu un strat de aur având grosimea de 1/10.000 mm. În urma experimentului, Eggebrecht a speculat că multe exponate antice din muzee despre care se crede că ar fi din aur ar putea fi, de fapt, din argint placat cu aur.
Mai multe replici ale artefactului din Bagdad au fost realizate în 1999 de studenţii coordonaţi de dr. Marjorie Senechal, profesoară de matematică şi istoria ştiinţelor la Smith College din Massachusetts. Studenţii au umplut un astfel de vas cu oţet, iar acesta a produs 1,1 volţi. Judecând după aceste experimente, bateria din Bagdad era în mod cert capabilă să producă o cantitate mică de curent electric, dar se pune întrebarea la ce anume putea folosi acesta.
Cea mai răspândită teorie este aceea emisă de Konig, anume că, atunci când aceste pile erau legate în serie, curentul generat era suficient pentru a galvanoplastia metalele. Konig a descoperit vase din cupru sumeriene placate cu argint, datând din 2500 î.Hr. şi a emis ipoteza că acestea ar fi fost electroplacate cu ajutorul unor baterii similare celei descoperite la Khujut Rabu, deşi nu s-a descoperit nicio dovadă a existenţei vreunor baterii sumeriene.
Konig a subliniat faptul că meşteşugarii din Iraqul de astăzi încă folosesc o tehnică primitivă de galvanoplastie pentru a acoperi bijuterii din cupru cu un strat subţire de argint. A considerat că este posibil ca metoda să se fi folosit în perioada partă şi că ea s-a transmis de-a lungul anilor, într-o formă întrucâtva diferită, tehnica este cunoscută astăzi ca procesul numit poleire, prin care un strat de aur sau de argint este aplicat pe o bijuterie.
Unii cercetători sunt în favoarea variantei folosirii ritualice a bateriei de la Bagdad. Dr. Paul Craddock, expert în metalurgia istorică, angajat al Departamentului de Cercetare Ştiinţifică al British Museum, a emis ipoteza că mai multe astfel de baterii antice, legate împreună, puteau fi ascunse în interiorul unei statui de metal.
Adoratorii care intrau în contact cu idolul primeau un mic şoc electric, similar celui provocat de electricitatea statică, atunci când dădeau un răspuns greşit la o întrebare adresată de preot, de exemplu. Poate că aceste misterioase pişcături erau considerate de adoratori drept dovezi ale magiei, iar puterea mistică a respectivului preot şi a templului sporea astfel în mare măsură.
În mod tragic, în 2003, în timpul războiului din Irak, „bateria din Bagdad” a fost furată de la Muzeul Naţional, împreună cu alte mii de artefacte antice nepreţuite. Nu se ştie unde se află în prezent.
