Bătaie de joc la Congresul PNL. Regulile covid-19 au fost încălcate de aproape toți participanții

Iancu Andreea 25.09.2021, 18:24

Emoții mari pentru cei doi lideri politici, Ludovic Orban, actualul șef al Partidului Național Liberal, și premierul Florin Cîțu. Congresul PNL, care a avut loc astăzi, urmează să stabilească cine va următorul lider al partidului, precum și care va fi parcursul guvernamental al României. Organizat în ciuda restricțiilor impuse de rata de incidență din București, care a trecut astăzi de 4 la mie, la Congresul PNL a fost remarcat faptul că regulile covid-19 au fost încălcate de către aproape toți participanții. Deși masca de protecție a fost purtată la interior, sala de la Romexpo a devenit neîncăpătoare pentru cei prezenți să își susțină și să voteze viitorul partidului. Scenele observate pe parcursul discursurilor și apoi al exprimării voturilor sunt cu adevărat uluitoare.

Regulile covid-19, încălcate la Congresul PNL

Numeroase voci au privit cu îndoială Congresul PNL organizat astăzi la Romexpo, în București, pentru a stabili liderul partidului din următorii ani, din pricina ratei de incidență care a depășit 4 la mia de locuitori în Capitală. Cei aproape 5.000 de delegați, veniți din toată țara pentru a-și vota preferatul, s-au îngrămădit într-o sală ce a devenit neîncăpătoare preț de câteva ore. Dincolo de reacțiile uneia dintre tabere, în timpul discursurilor susținute pe scenă, regulile covid-19 au fost încălcate la Congresul PNL.

Liberalii au format cozi la cabinele de vot, s-au îngrămădit, uitând complet de orice regulă privind distanțarea fizică pe parcursul evenimentului. Graba și agitația au cuprins momentul votului în cadrul Congresului PNL, mai mulți reprezentanți din partid fiind nerăbdători să termine de exercitat votul. Deși ar fi trebuit să fie secrete, unii dintre membrii Partidului Național Liberal au decis să își exprime voturile chiar în văzul tuturor, lângă urne și nu în cabinele de vot.

În sectorul în care votează delegații de la Cluj, dar și cei de la Alba – și mai sunt și alte filiale în acest sector – oamenii se calcă în picioare, nu țin cont de nicio distanțare, sunt foarte înghesuiți, vor să voteze cât mai repede posibil. Puțin mai devreme, unul dintre colegii liberalilor făcea apel la liniște și îi ruga să voteze în cabina de vot și nu în afara ei. De ce asta? Pentru că sunt imagini surprinse de noi cu delegați care nu au mai avut răbdare să intre în cabina de vot, au votat imediat lângă urnă după ce au primit buletinul de vot, a explicat un reporter al Antena 3.

Regulile covid-19 au fost încălcate la Congresul PNL
Votul de la Congresul PNL va stabili viitorul lider al partidului

Ce se întâmplă în funcție de rezultatele votului

Partidul Național Liberal urmează să își stabilească liderul pentru următorii ani, la șefia formațiunii politice. Atât Ludovic Orban, actualul șef, cât și Florin Cîțu, și-au susținut discursul și speră să obțină o majoritate de voturi exprimate. În cazul în care niciunul dintre aceștia nu va reuși să convingă o majoritate de voturi, se va realiza un al doilea tur de scrutin, conform statutului partidului. Liderul care va obține majoritatea va fi declarat președinte al PNL. Totodată, 35 de membri ai grupului de promovare vor deveni membri ai Consiliului Național.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Pe de altă parte, moțiunile care nu au obținut majoritate, dar totuși au trecut de pragul de 10% din voturile valabile exprimate la primul tur, liderul și un număr proporțional de susținători dintre membrii grupului de promovare, însă care să nu depășească 5, vor desemna membri ai Consiliului Național.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...