Bareme corectare BAC 2022 la toate materiile

Emanuela Pană 23.06.2022, 11:23
Bareme corectare BAC 2022 la toate materiile

Bareme corectare BAC 2022 la toate materiile, rezultatele corecte la subiectele din cadrul examenului național. Impact.ro publică începând de luni, 20 iunie, baremele oficiale de corectare la BAC 2022, coform edu.ro. A doua probă scrisă a fost cea obligatorie a profilului, astfel că la profil real și tehnologic absolvenții de liceu au susținut examen la Matematică. Subiectele de la examenul de Bacalaureat 2022 sunt, de asemenea, disponibile pe site.

Bareme corectare BAC 2022 la toate materiile. Cum se rezolvau subiectele la probele scrise 

Peste 126.000 de absolvenți de liceu s-au înscris anul acesta pentru a susține probele examenului de Bacalaureat, integral sau parțial, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare. 111.329 de elevi dintre cei care s-au înscris sunt din promoția curentă, în vreme ce 15.125 sunt din seriile anterioare.

Ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2022, cea la Limba maternă, a fost susținută joi, 23 iunie. Primele rezultate vor fi comunicate pe data de 27 iunie, urmând ca, după soluționarea contestațiilor (28-30 iunie), să fie afișate rezultatele finale pe edu.ro și în format letric la centrele de examen, pe 1 iulie 2022.

Bareme corectare BAC 2022 la toate materiile

În perioada 20-23 iunie 2022, absolvenții de liceu au trecut prin emoții mari, aceștia susținând probele scrise în cadrul „examenului maturității“. În cea de-a doua parte a fiecărei zile din intervalul menționat, elevii au aflat cât de bine s-au descurcat la examen. În continuare, îți arătăm cum se rezolvau exercițiile și problemele la probele scrise din cadrul examenului de BAC 2022. Vezi baremul de corectare.

Barem corectare Bacalaureat 2022  
Barem corectare Bacalaureat 2022

Baremul de corectare la Limba română

Luni, 20 iunie, absolvenții de liceu au susținut proba la Limba și literatura română în cadrul examenului de Bacalaureat 2022. Ministerul Educației a publicat la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, baremul de corectare și subiectele. Iată-le și aici:

Baremul de corectare la Matematică

Marți, 21 iunie, elevii de clasa a XII-a au susținut proba scrisă la Matematică în cadrul examenului național de Bacalaureat. Cei care au finalizat cursurile profilului real au avut fie subiecte de M1, fie de M2, în funcţie de specializare. Baremul de corectare la examenul de Matematică a fost publicat de Ministerul Educației în a doua parte a zilei. Iată-l și aici:

Baremul de corectare la Istorie

Ministerul Educației a publicat la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, baremul de corectare pentru proba de Istorie din cadrul examenului de Bacalaureat 2022. Marți, 21 iunie, candidații au susținut examenul la proba obligatorie a profilului, respectiv la Matematică sau Istorie.

Baremul de corectare la Geografie

Examenul de BAC 2022 a continuat miercuri, 22 iunie, cu cu proba la alegere, în funcție de profil, aceasta fiind: geografie, anatomie, biologie, chimie anorganică, chimie organică, fizică, informatică, logică, economie, filosofie, psihologie, sociologie.

Baremul de corectare la Biologie

Examenul de BAC 2022 a continuat miercuri, 22 iunie, cu cu proba la alegere, în funcție de profil, aceasta fiind: geografie, anatomie, biologie, chimie anorganică, chimie organică, fizică, informatică, logică, economie, filosofie, psihologie, sociologie.

Baremul de corectare la Chimie anorganică

Examenul de BAC 2022 a continuat miercuri, 22 iunie, cu cu proba la alegere, în funcție de profil, aceasta fiind: geografie, anatomie, biologie, chimie anorganică, chimie organică, fizică, informatică, logică, economie, filosofie, psihologie, sociologie.

Baremul de corectare la Chimie organică

Examenul de BAC 2022 a continuat miercuri, 22 iunie, cu cu proba la alegere, în funcție de profil, aceasta fiind: geografie, anatomie, biologie, chimie anorganică, chimie organică, fizică, informatică, logică, economie, filosofie, psihologie, sociologie.

Baremul de corectare la Fizică

Examenul de BAC 2022 a continuat miercuri, 22 iunie, cu cu proba la alegere, în funcție de profil, aceasta fiind: geografie, anatomie, biologie, chimie anorganică, chimie organică, fizică, informatică, logică, economie, filosofie, psihologie, sociologie.

Baremul de corectare la Informatică

Miercuri, 22 iunie, candidații la Bacalaureat 2022 au susținut proba la alegere a profilului și specializării. Examenul de miercuri a fost susținut la 11 discipline. Acestea sunt: geografie, anatomie, biologie, chimie, fizică, informatică, logică, economie, filosofie, psihologie, sociologie.

Baremul de corectare la Logică

Miercuri, 22 iunie, candidații la Bacalaureat 2022 au susținut proba la alegere a profilului și specializării. Examenul de miercuri a fost susținut la 11 discipline. Acestea sunt: geografie, anatomie, biologie, chimie, fizică, informatică, logică, economie, filosofie, psihologie, sociologie.

Baremul de corectare la Economie

Miercuri, 22 iunie, candidații la Bacalaureat 2022 au susținut proba la alegere a profilului și specializării. Examenul de miercuri a fost susținut la 11 discipline. Acestea sunt: geografie, anatomie, biologie, chimie, fizică, informatică, logică, economie, filosofie, psihologie, sociologie.

Baremul de corectare la Filosofie

Miercuri, 22 iunie, candidații la Bacalaureat 2022 au susținut proba la alegere a profilului și specializării. Examenul de miercuri a fost susținut la 11 discipline. Acestea sunt: geografie, anatomie, biologie, chimie, fizică, informatică, logică, economie, filosofie, psihologie, sociologie.

Baremul de corectare la Psihologie

Miercuri, 22 iunie, candidații la Bacalaureat 2022 au susținut proba la alegere a profilului și specializării. Examenul de miercuri a fost susținut la 11 discipline. Acestea sunt: geografie, anatomie, biologie, chimie, fizică, informatică, logică, economie, filosofie, psihologie, sociologie.

Baremul de corectare la Sociologie

Miercuri, 22 iunie, candidații la Bacalaureat 2022 au susținut proba la alegere a profilului și specializării. Examenul de miercuri a fost susținut la 11 discipline. Acestea sunt: geografie, anatomie, biologie, chimie, fizică, informatică, logică, economie, filosofie, psihologie, sociologie.

Baremul de corectare la Limba maternă

Ultima probă scrisă la examenul de Bacalaureat 2022 este cea la Limba maternă și se desfășoară astăzi, 23 iulie, pentru elevii din partea minorităţilor naţionale. Baremul de corectare la Limba maternă va fi afișat pe edu.ro și preluat în timp util de Impact.ro.

Regulile pentru absolvenții de liceu

Ca în fiecare an, Ministerul Educației a stabilit un set de reguli pentru candidații înscriși la examenul de Bacalaureat 2022. Candidații care încalcă regulile sunt declarați „eliminați din examen“. Încălcarea regulilor privind interzicerea manualelor/altor surse de informare, a telefoanelor/altor gadgeturi și a comunicării cu alții/copierea este considerată tentativă de fraudă.

  • Probele scrise încep la ora 09:00. Accesul în centrul de examen se face în intervalul 7:30 – 8:30, pe baza actului de identitate;
  • Se interzice candidaţilor la examenul de Bacalaureat 2022 să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala stabilită de comisia de Bacalaureat;
  • Se interzice candidaţilor la examenul de Bacalaureat să aibă asupra lor manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor;
  • Se interzice candidaţilor să aibă asupra lor telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul;
  • Se interzice candidaţilor la examenul de Bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Când se afișează rezultatele la BAC 2022

Absolvenții de liceu vor afla, pe 27 iunie 2022, primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2022, sesiunea de vară. Rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor depuse de elevi, vor fi afișate pe 1 iulie 2022 atât pe edu.ro, cât și la avizierul unităților de învățământ, conform calendarului anunțat de Ministerul Educației.

Și în acest an, notele primite de elevi sunt anonimizate. În acest sens, candidații care susțin examenul de BAC 2022 vor primi un cod unic – Ex: JJ0000000 (JJ – indicativul județului) – pe care trebuie să îl identifice la afișarea rezultatelor pentru a afla ce note au obținut.

Calendar Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă

Ca în fiecare an, examenul de Bacalaureat 2022 se va desfășura în două sesiuni, cea de vară, respectiv, cea de toamnă. Candidații care nu promovează examenul de Bacalaureat 2022 în sesiunea iunie-iulie se pot înscrie în sesiunea august-septembrie a examenului de BAC 2022, când probele scrise vor fi susținute înaintea celor orale.

Înscrierile pentru sesiunea de toamnă vor avea loc în intervalul 18 – 25 iulie 2022, urmând ca probele scrise să se desfășoare între 16 și 19 august 2022. Primele rezultate vor fi afișate pe 31 august 2022.

Calendar BAC 2022, sesiunea de august-septembrie

  • 18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe;
  • 16 august 2022: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
  • 17 august 2022: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
  • 18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
  • 19 august 2022: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
  • 22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A;
  • 24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B;
  • 25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale – proba D;
  • 26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
  • 31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00);
  • 1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor;
  • 3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale.
Urmăriți Impact.ro și pe