Bănel Nicoliță dezminte zvonurile fugii sale în America. Ce se întâmplă, de fapt, cu fostul fotbalist

Stan Filon 28.10.2021, 13:45
Bănel Nicoliță dezminte zvonurile fugii sale în America. Ce se întâmplă, de fapt, cu fostul fotbalist

În ultimele zile, presa centrală din România a scris că Bănel Nicoliță este dator vândut unor cămătari locali, iar din această cauză s-a văzut nevoit să fugă din țară, pentru a scăpa de mânia lor. Ei bine, fostul fotbalist rupe tăcerea acum și spune care este, de fapt, adevărul.

Bănel Nicoliță dezminte zvonurile fugii sale în America

Bănel Nicoliță l-a contactat pe jurnalistul care a scris despre problemele pe care fostul fotbalist le-ar avea și a ținut să facă câteva precizări. Fostul sportiv nu vrea să apară în presă și spune că este bine-sănătos și că nu are datorii.

”Într-adevăr, sunt plecat din ţară, dar am văzut ce aţi scris şi ce a apărut apoi în toate ziarele. Nu vreau să mai fiu subiect de discuţie în presă, iar aceasta este ultima mea declaraţie! Vreau să ştie toată lumea că eu sunt bine, familia mea e bine şi nu am probleme, nici datorii… Şi de asemenea vreau să se ştie că nu am nevoie de nimic de la nimeni.   Mă descurc singur, nu am nevoie de ajutor de la nimeni! Sunt bine, sănătos şi doar asta contează!”, a spus Bănel Nicoliță pentru Fanatik.

Banel Nicolita dezminte zvonurile fugii sale in America
Banel Nicolita dezminte zvonurile fugii sale in America

Fratele lui Bănel se amuză de informațiile din presă

Și fratele lui Bănel Nicoliță, Stelian, care se ocupă acum de FC Făurei, echipa unde Bănel Nicoliță a investit sume importante de bani, spune că se amuză de informațiile apărute recent în presă despre fratele său. Acesta a ales să vorbească deschis despre situația în care se află acum fratele său.

Stelian Nicoliță recunoaște că Bănel a plecat peste hotare, dar spune că nu are datorii la nimeni, ci a plecat pentru că i s-a oferit șansă să antreneze o grupă de copii.

“Bănel nu are datorii la nimeni. El este bine sănătos, este plecat din țară iar acolo joacă fotbal și antrenează o grupă de copii. Familia este bine. Chiar mă amuz când citesc tot felul de invenții ale presei centrale. Bănel este obișnuit să facă lucruri foarte bune și așa face în acest moment. Nu pot să spun unde este plecat, dar vă asigur că este bine”, a declarat Stelian Nicoliță pentru obiectivbr.ro.

300 de mii de euro la FC Făurei?

Despre sumele vehiculate în presă pe care Bănel Nicoliță le-ar fi investit la FC Făurei, primarul Ionel Voinea spune că sunt exagerate. Recunoaște că a făcut investiții în echipa unde a jucat și el la început, însă nici nu se pune problema de 300 de mii de euro. Edilul mai spune că este posibil ca fostul fotbalist să fi avut probleme în familie din cauza investițiilor făcute în echipa locală.

“Nu neg că a adus bani, dar suma despre care se vorbește este uriașă. Echipa CS Făurei a beneficiat an de an de cel puțin 2 miliarde de lei vechi. Am adus și câțiva sponsori. Să nu confundăm cheltuielile personale cu cele ale clubului. Sumele alocate contractelor de joc depuse la FRF au fost aduse de primăria Făurei și de sponsori. Dacă a mai avut și alte contracte, eu nu cunosc acest lucru. Eu știu doar despre sumele care erau pentru alocare de la buget. A cheltuit bani în anumite momente cu masa jucătorilor, cu mobilarea camerelor de la stadion, unde stăteau fotbaliștii vara. Dar nu putem vorbi despre 300.000 de euro. Da, este adevărat că Bănel și-a pierdut foarte mult timp la Făurei cu acest proiect și este posibil ca aceasta să fi fost o cauză a divorțului”, ne-a declarat telefonic Ionel Voinea.