Bancurile ne fac ziua mai amuzantă și ne smulg un zâmbet de fiecare dată, indiferent cât de preocupați am fi de alte lucruri. Fie că le auzim spuse în mijlocul de transport in comun, la serviciu, le citim pe rețelele sociale sau pur și simplu ni le amintim în anumite momente, acestea ne fac să zâmbim sau chiar să râdem în hohote aproape de ficare dată, deși poate le-am mai auzit cu alte ocazii.
Fiecare persoană are un banc preferat, pe care îl spune de fiecare dată când are ocazia și la care râde cu aceeași poftă ca și cum atunci l-a auzit prima oară. Dincolo de conținut, farmecul bancurilor constă și în felul în care acestea sunt spuse, iar unii oameni se pricep de minune să transforme și cel mai banal banc într-o glumă savuroasă.
– Iubitule, mai ţii minte ce-ai promis? Că la aniversarea de zece ani a căsătoriei ai să mă duci în vizită în Australia?
– Sigur că ţin minte, scumpa mea. Am să te duc.
– Şi… ai vreo promisiune şi pentru aniversarea de douăzeci?
– Nuuu, dar la aniversarea de treizeci promit c-am să vin în Australia după tine, să te vizitez şi poate te aduc şi înapoi.