Bacalaureat şi Evaluare Naţională 2022. Gafa făcută de Ministerul Educaţiei cu doar o lună înainte de probe. Schimbare în calendarul examenelor

Ioana Bucur 03.05.2022, 14:21
Bacalaureat şi Evaluare Naţională 2022. Gafa făcută de Ministerul Educaţiei cu doar o lună înainte de probe. Schimbare în calendarul examenelor

Pentru elevii din România a început numărătoarea inversă până la cele mai importante examene: Bacalaureat și Evaluarea Națională 2022. Cu doar o lună înainte de primele proble, reprezentanții Ministerului Educației au realizat că s-a facut o gafă uriașă, așa că au anunțat o schimbare în calendarul examenelor. Ce modificări s-au făcut, informații importante.

Schimbare la Bacalaureat și Evaluare Națională 2022

Elevii de clasa a VIII-a și a XII-a din întreaga țară au început ultimele pregătiri pentru cele mai importante examene din „cariera” lor școlară – Bacalaureat şi Evaluare Naţională 2022.

Cu doar o lună înainte de primele testări, reprezentanții Ministerului Educației au anunțat o serie de schimbări. Modificările au fost făcute după ce s-a descoperit că două probe de la BAC și Evaluarea Națională 2022 se suprapun. Astfel, s-a decis prelungirea perioadei pentru probele de competențe.

Potrivit Edupedu.ro, Ministerul Educației a trimis deja o notă către inspectoratele școlare prin care se anunță că s-a decis extinderea intervalelor de timp atât pentru proba de evaluare a competențelor digitale, cât și pentru cea de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Decizia a fost luată în condițiile în care s-a observat că proba scrisă la Limba română de la Evaluarea Națională 2022 coincide cu perioada în care elevii de clasa a XII-a susțin competențele digitale.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

În document se specifică faptul că evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională (proba C) se va face între 13 și 16 iunie. Evaluarea competentelor digitale – proba D va avea loc în perioada 8-10 iunie 2022.

În prima variantă a calendarului, proba competentelor digitale (proba D) era programată în perioada 9-10 iunie, iar evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C) avea loc între 13 și 15 iunie.

Bacalaureat şi Evaluare Naţională 2022. Gafa făcută de Ministerul Educaţiei cu doar o lună înainte de probe. Schimbare în calendarul examenelor

Ce trebuie să știe elevii care se pregătesc să susțină examenele

Aceeași sursă notează că prin calendarul aprobat anul trecut, a fost stabilită prima zi de examen pentru probele de competențe într-o zi liberă legală prevăzută în codul muncii. Este vorba despre data de 13 iunie, zi în care începe evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internaționă. Pe 13 iunie este a doua zi de Rusalii. Astfel, profesorii care sunt în comisii vor veni la serviciu în centrele de examen într-o zi liberă legală. Nota actuală nu modifică și nu face nicio precizare pentru această situație.

Extinderea intervalelor de timp atât pentru proba de evaluare a competențelor digitale, cât și pentru cea de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională a fost cerută de comisiile județene din pricina dificultății organizării, în același timp, atât a probei de competențe digitale din cadrul examenului de Bacalaureat 2022, cât și a probei scrise la Limba română pentru elevii de clasa a VIII-a, în data de 14 iunie 2022.

Un alt motiv este reprezentat de „dificultatea întâmpinată de unele unități de învățământ liceal în ceea ce privește asigurarea infrastructurii necesare desfășurării probei D din cadrul examenului național de bacalaureat”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...