Examenul de Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă, se încheie astăzi cu ultima probă, cea la alegere a profilului și specializării, iar printre opțiuni se numără și logica. Subiectele de la logică, pe care le-au avut de rezolvat candidații din toamnă în această dimineață, vor fi publicate în a doua parte a zilei pe site-ul Ministerului Educației, alături de barem, care va putea fi consultat și aici.
Cea de-a doua sesiunea a examenului de Bacalaureat 2021 a debutat luni, 16 august, cu proba la limba și literatura română, a continuat marți, 17 august, cu proba obligatorie a profilului (matematica sau istorie) și s-a încheiat miercuri, 18 august, cu proba la alegere a profilului și specializării.
În funcție de profil, absolvenții de clasa a XII-a care nu au reușit să trecă examenul în vară au avut de ales între următoarele discipline: geografie, logică și argumentare, psihologie, economie, sociologie, filosofie, fizică, chimie, biologie și informatică.
Potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene, la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2021 s-au înscris aproximativ 39.000 de elevi, dintre care peste 24.900 provin din promoția 2020-2021, iar aproximativ 14.000 de candidați sunt din promoțiile anterioare.
Elevii au avut la dispoziție 3 ore (180 de minute) pentru a rezolva cerințele, din momentul în care plicul care conținea foile de examen a fost deschis, iar subiectele împărțite. Examenul a fost împărțit în trei subiecte, fiecare având câte 30 de puncte. Nota minimă de promovare pentru fiecare probă este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Subiectele la proba de logică vor fi afișate în cursul zilei de astăzi pe site-ul Ministerului Educației, edu.ro, dar și pe Impact.ro, alături de baremul de corectare, pentru ca elevii să își poată evalua astfel lucrările, să compare răspunsurile pe care le-au dat cu cele din model.
Primele rezultate în cadrul examenului de Bacalaureat 2021, sesiunea august-septembrie vor fi afișate pe 31 august, iar cele finale, după contestații, pe 3 septembrie.
Citește și: Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă. Cum se rezolvau subiecte la Economie și care este baremul
Se echivalează:
Baremul de corectare la logică va apărea după ora 15:00 atât pe site-ul Ministerului Educației, edu.ro, cât și pe site-ul nostru.
UPDATE: A fost afișat baremul de corectare pentru proba la Logică și argumentare. Iată cum se rezolvau subiectele
În vară, la Subiectul I, candidații la proba de ligică au avut exerciții de tip grilă, aceștia trebuind să aleagă o singură variantă de răspuns corectă.
La Subiectul II, elevii la proba de logică au primit câteva propoziții, pe baza cărora aceștia au avut de identificat, printre altele, subalterna și contradictoria fiecărei propoziții. La Subiectul III și ultimul, absolvenții de liceu s-au „confruntat“ cu silogismele, având sarcina de a determina dacă propozițiile respective sunt A (adevărate) sau F (false).
Începând de anul viitor, modul de corectare la examenele de evaluare, inclusiv Evaluarea Națională și Bacalaureat, se va schimba, potrivit anunțului făcut recent de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Văd că încă există neîncredere în tot sistemul că vom reuși pentru evaluarea la clasa a II-a, a IV-a, a VI-a și Evaluarea națională de la anul să avem corectare informatizată. Eu spun încă o dată că vom reuși și vom avea, pentru a elimina toate aceste situații“, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a adăugat următoarele:
Pentru Bacalaureat va exista o pilotare. O să avem în fiecare județ un centru sau două de examen unde lucrările vor fi codificate, scanate, vom încerca să corectăm și rezultatele care, repet, sunt într-o altă situație decât cele de la Evaluarea Națională, unde subiectele, începând de anul acesta, au fost concepute în conformitate cu testele Pisa, unde fiecărui item îi este atribuită o competență.
Atunci când corectezi pe fiecare item notele, nu numai nota globală, ai o imagine mai clară asupra competențelor. Acest lucru va trebui să se întâmple și la Bacalaureat, odată cu ținta pe care «România Educată» și-a propus-o, de Bacalaureat care să evalueze competențele și nu cunoștințele“.