Bacalaureat 2020. Ce note a luat Selly la examen. Toți au rămas uimiți, când au văzut media finală a vloggerului

Vloggerul a trecut examenul de Bac cu note uimitoare

Unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România a trecut prin emoțiile examenului maturității. Selly, renumit pentru milioanele de vizualizări de pe YouTube, a susținut Bacalaureatul în sesiunea aceasta. Atât fanii, cât și tânărul, au așteptat cu sufletul la gură rezultatele examenului. Astfel, după afișarea lor în urmă cu câteva minute, vloggerul a făcut publice notele obținute de el.

Media finală la Bac – 9.60

Selly este un tip faimos, dar care nu a lăsat statutul de vedetă să îi afecteze parcursul școlar. Așadar, acesta s-a prezentat la examenul de Bacalaureat la fel ca și ceilalți colegi ai săi de liceu. Tânărul a susținut examenul în Craiova, locul său de origine, la Liceul Frații Buzești.

Deși mulți cred că își umple timpul doar cu vlogguri și muzică, membrul Trupei 5Gang pare să fi pus burta pe carte în perioada de izolare. Acesta a reușit să obțină rezultate spectaculoase la examenul maturității.

Selly a decis să împărtășească bucuria sa cu fanii și a postat pe Story-uri, pe contul său de Instagram, notele obținute la Bac. Astfel, Selly a avut 9.50 la Limba și Literatura Română, nota 9.60 la Matematică și 9.70 la Biologie. Media generală obținută de Selly la Bac a fost de 9.60.

Notele obținute de Selly la Bac 2020

Notele obținute de Selly la Bac 2020

Pe de altă parte, iubita vloggerului a obținut o medie generală de 9.83. Cu astfel de note, cuplul se poate relaxa și bucura de vacanța de vară.

Notele iubitei vloggerului la Bac 2020

Notele iubitei vloggerului la Bac 2020

De asemenea, Selly are planuri mari după Bac. Acesta intenționează să se mute la București, dar și să urmeze studiile unei facultăți importante din zona de afaceri.

La matematică și la biologie îmi place să învăț, iar la română mă obosește învățatul de comentarii, mi se pare fără sens. Limba și literatura română este în general o materie foarte frumoasă, dar tocitul comentariilor pentru examene e o prostie. După BAC voi merge la o facultate pe zonă de business, “Tiffin University se numește”, a mărturist vloggerul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI