Bacalaureat 2020. Când debutează sesiunea din toamnă a examenului

Andrei Cezar 01.07.2020, 10:21

Anul acesta examenul de Bacalaureat s-a desfășurat în condiții speciale din cauza pandemiei de coronavirus. Dacă în anii precedenți aveau loc două sesiunii, una la începutul verii, iar cealaltă în toamnă, anul acesta a fost introdusă o sesiune specială, intermediară. Aceasta din urmă a fost concepută special pentru elevii care au avut o temperatură peste limita admisă în momentul intrării în sala de examen. Prima seisiune s-a încheiat și au fost afișate rezultatele înainte de contestații și publicate pe site-ul edu.ro.

Calendarul sesiunilor de Bacalaureat 2020

Este o premieră ca examenul de Bacalaureat să se desfășoare în trei sesiuni. A fost introdusă a treia sesiune, special pentru elevii care nu au fost primiți în examen din cauza unor simptome asociate noului virus.

Prima sesiune a Bacalaureatului a fost programată în perioada 22 – 25 iunie. A doua (cea specială) între 29 iunie – 3 iulie, iar cea de-a treia între 13 iulie – 3 septembrie.

Iată calendarul complet al examenului național de Bacalaureat.

Sesiunea iunie – iulie 2020

25-29 mai 2020 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

29 mai 2020 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

9-10 iunie 2020 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

11-12 iunie 2020 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

15-17 iunie 2020 – Evaluarea competențelor digitale – proba D

18-19 iunie 2020 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

22 iunie 2020 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

23 iunie 2020 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

24 iunie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

25 iunie 2020 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

30 iunie 2020 – Afișarea rezultatelor (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor
(orele 12,00-16,00)

1-6 iulie 2020 – Rezolvarea contestațiilor

7 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor finale

Bacalaureat 2020. Când debutează sesiunea din toamnă a examenului
Bacalaureat 2020. Când debutează sesiunea din toamnă a examenului

Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat

29 iunie-3 iulie 2020 – Înscrierea candidaţilor

6 iulie 2020 – Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă

7 iulie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

8 iulie 2020 – Proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă

9 iulie 2020 – Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

10 iulie 2020 – Afişarea rezultatelor (ora 12,00)

10 iulie 2020 – Depunerea contestaţiilor (între orele 14,00 – 19,00)

12 iulie 2020 – Afişarea rezultatelor finale (după ora 12,00).

Sesiunea august – septembrie 2020

13-27 iulie 2020 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

18 august 2020 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

19 august 2020 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

20 august 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

21 august 2020 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

24-25 august 2020 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

25 august 2020 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

26-27 august 2020 – Evaluarea competențelor digitale – proba D

27-28 august 2020 -Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

28 august 2020 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00-16,00)

29 august 2020 – Rezolvarea contestațiilor

2 septembrie 2020

3 septembrie 2020 – Afișarea rezultatelor finale

Urmăriți Impact.ro și pe