Avionul prezidenţial al lui Ceauşescu, scos la vânzare. De la ce preţ va porni licitaţia pentru celebra aeronavă

Ana Ionescu, Mihai Cheleș 27.05.2021, 16:22
Avionul prezidenţial al lui Ceauşescu, scos la vânzare. De la ce preţ va porni licitaţia pentru celebra aeronavă

Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu va fi scos la vânzare în curând. Aeronava a fost prezentată pentru prima dată în august 1982 ca primul şi singurul avion de pasageri construit în România – ROMBAC 1-11 sau Rombac One-Eleven, iar primul zbor oficial a fost făcut în toamna aceluiaşi an pe Aeroportul Băneasa.

Avionul lui Ceaușescu, scos la vânzare. De la ce preț va porni licitația

Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu – Rombac „Super One-Eleven” va fi scos, joi, la vânzare. Licitația va porni de la prețul de de 25.000 de euro și va fi organizată de Artmark. Aeronava a fost prezentată pentru prima oară în vara anului 1982 și a efectuat primul zbor în toamna aceluiași an, în faţa întregii conduceri a statului român. Primul zbor cu pasageri avut loc un an mai târziu, în ianuarie 1983, pe ruta Bucureşti – Timişoara, iar prima cursă externă a fost efectuată în martie acelaşi an pe ruta Bucureşti – Londra.

Odată cu inaugurarea acestui avion, România a devenit și primul stat comunist din lume, cu excepția URSS, care producea un avion de pasageri cu reacţie, motoarele fiind fabricate în ţara noastră la uzinele Aerofina şi Turbomecanica, sub licenţă Rolls Royce.

Nicolae Ceaușescu a folosit aeronava „Super One-Eleven” pentru zborurile oficiale timp de 4 ani, între anii 1986 şi 1989.

Potrivit casei de licitaţii, avionul prezidenţial are următoarele date tehnice: L: 32,61 m; LA (lăţimea fuselajului): 3,2 m; LA (anvergura aripilor): 28,5 m; l: 7,47 m; G (fără încărcătură): 27,4 t; G (maximă acceptată la decolare – pasageri, marfă, combustibil): 47,4 t motorizare: două turboventilatoare cu dublu flux Rolls-Royce Spey Mk 512-14DW capabile de o forţă de împingere de 6.000 kgf, greutate maximă: 47.400 kgf, viteza maximă cu 119 pasageri: 870 km/h, autonomia: 3.500 km.

Avionul prezidential al lui Ceausescu, scos la vanzare. De la ce pret va porni licitatia pentru celebra aeronava
Avionul prezidential al lui Ceausescu, scos la vanzare. De la ce pret va porni licitatia pentru celebra aeronava

Și avionul prezidențial Negrești va fi scos la vânzare. A fost folosit de Ion Iliescu

De asemenea, la vânzare va fi scos și avionul prezidenţial „Negreşti”, care a fost folosit de Ion Iliescu în primul său mandat. Aeronava este ultimul Rombac 1-11 construit în România și a efectuat primul zbor în 1989. Licitația va avea un preț de pornire de 25.000 de euro. Potrivit autorităților “cele două avioane au fost clasate în patrimoniul cultural naţional mobil, categoria Tezaur, iar vânzarea are caracter de lichidare, fiind puse în licitaţie în cadrul lichidării patrimoniale a fostei întreprinderi de stat Romavia.”

Pe lângă aceste avioane, colecționarii de mașini vor avea și ei ocazia să facă achiziții importante. La vânzare va fi scoasă și limuzina Paykan Hillman-Hunter, 1974, primită cadou de Nicolae Ceauşescu de la Şahul Mohammad Reză Pahlavi, cu prilejul alegerii drept preşedinte al RSR.

Prețul de pornire al licitației va fi 4.000 de euro. Licitaţia va cuprinde peste 160 de obiecte, printre cele mai importante numărându-se un inel din aur alb decorat cu un diamant central pear-shaped, anturat de diamante şi briliante, la preţul de pornire de 40.000 de euro, un ceas de mână Franck Muller Double Mistery, ornat cu diamante şi rubine, la 20.000 de euro, un ceas de mână Audemars Piguet Royal Oak Offshore, la 15.000 de euro şi un ceas de mână Ulysse Nardin Freak Tourbillion, la 11.000 de euro.