Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au anunțat prognoza meteo pentru prima jumătate a lunii septembrie. Potrivit acestora, temperaturile ridicate se vor menține și în perioada următoare, dar vor exista și reprize de ploaie pe aproape tot teritoriul României.
Conform meteorologilor, temperaturile vor fi mai coborâte în această săptămână față de cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor ţării. De asemenea, specialiștii ANM avertizează că precipitații își vor face simțită prezența și vor fi însemnate cantitativ, în aproape toate regiunile din România.
Potrivit ANM, vremea va fi rece în partea Munteniei. În primele zile ale lunii septembrie, temperatura aerului se va încadra în intervalul de 20 – 24 de grade Celsius ziua şi 7 – 13 grade noaptea.
În a doua săptămână a lunii, valorile vor fi specifice pentru această perioadei din an. De asemenea, ploile își vor face apariția în zonele de deal.
Temperatura medie a aerului va înregistra valori destul de ridicate pentru această perioadă. Vor exista maxime de 25 – 28 de grade Celsius şi minime de 12 – 16 grade Celsius.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Specialiștii ANM anunță că vor apărea precipitații în anumite zone, precum regiunea deluroasă. Ploile sunt anunțate în jurul datei de 1 septembrie şi posibil în perioada 6 – 7 septembrie.
La începutul lunii septembrie, temperaturi maxime se vor încadra între 26 – 28 de grade Celsius şi minimele vor fi de 15 – 19 grade.
Treptat, valorile vor scădea ușor și temperaturile se vor încadra între 21 – 23 de grade Celsius, iar noaptea vom avea 11 – 16 grade. În a doua săptămână a lunii septembrie, meteorologii anunță ploi slabe pe suprafețe srestrânse.
Specialiștii ANM anunță o vreme destul de răcoroasă. Temperaturile, pe timp de zi, se vor încadra între 17 și 20 de grade Celsius, iar noaptea se vor întregistra valori între 8 și 12 grade Celsius.
Vremea va fi mai caldă în partea de sud regiunii, maximele se vor încadra între 21 și 26 de grade Celsius, iar minimele se vor situa între 11 și 14 grade. Nici Moldova nu va fi ocolită de ploi, acestea vor fi însemnate cantitativ în partea de nord a regiunii.
În prima săptămână a lunii septembrie, vremea va fi fi mai rece decât cea specifică pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 20 de grade,iar minimele se vor situa între 7 și 10 grade.
Precipitațiile vor fi prezente în intervalul 31 august – 2 septembrie. De asemenea,meteorologii anunță ploi și pentru perioada 7 – 9 septembrie.
Potrivit estimărilor meteorologilor, vremea va fi răcoroasă. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 21 de grade, iar minimele se vor situa între 7 și 10 grade. Specialiștii anunță ploi pentru perioada 31 august – 1 septembrie. De asemenea, specialiștii anunță precipitații după data de 6 septembrie.
Preciptaţii mai mari se vor înregistra în prima săptămână a lunii septembrie. De asemenea, meteorologii anunță vreme răcoroasă pentru intervalul 31 august – 3 septembrie. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 – 22 de, iar minimele se vor înregistra între 7- 12 grade Celsius.
Temperaturile vor fi normale pentru aceastăperioadă. Maximele se vor încadra între 25 și 26 de grade Celsius, iar minimele se vor situa între 20 și 22 de grade Celsius. În prima săptămână a lunii septembrie, ploile vor fi mai frecvente.